Eveniment

Published on March 12th, 2017 | by Marius

0

Albrecht Dürer și Thomas Emmerling, sau Doi oameni din Nürnberg

Thomas Emmerling mărturisește că planul său de viață a fost să lucreze până la 50 de ani și pe urmă să se ocupe de marea sa plăcere, colecționarea de artă. Desigur, îi place și să călătorească și își ia cu el și Muzeul mobil pe care l-a inventat. A dus multe expoziții peste tot, prin Europa, și în ultimul timp și prin România. Ca și Dürer, Thomas Emmerling este născut în Nürnberg. Mama sa este din România, din Bistrița, astfel că vine și stă ca acasă în România. Iar expozițiile de aici sunt ca nicăieri în lume.

O expoziție în România cu gravurile lui Dürer pe care le are în colecția sa plutea, practic, în aer. De ceva timp a coborât pe pământ, am întâlnit-o la Sighișoara, astă-vară. Acum s-a deschis pe pereții ca de galerie luminoasă ai Bisericii luterane, de pe strada cu același nume din mijlocul Bucureștiului. Sunt prezentate 34 de gravuri din cele fine realizate de Albrecht Dürer acum 5 secole, inclusiv celebrele “Adam și Eva”, “Sfântul Hieronimus” sau “Cavalerul, Moartea și Diavolul”. Povestind cu pasiune, Thomas Emmerling ne transpune în epoca în care își construia opera marele pictor german și realizăm că, în octombrie, se vor împlini 500 de ani de când Martin Luther a afișat cele 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg. Descoperim frământările de atunci în gravura lui Dürer, în subiecte și în linie, în lumină și în umbre, în geometriile savante ale lui Dürer sau în șirurile de aur ale lui Fibonacci. Aflăm că soția lui Dürer vindea gravurile soțului său în spații publice, fiind o precursoare a marilor doamne ale businessului cu artă. Multiplicarea textului prin tehnica tiparului l-a ajutat și pe Luther în răspândirea ideilor sale, care au creat biserica lutherană, lăcașul acesteia din București găzduind și gravurile lui Dürer expuse public. Marius Tița

1

3 4

2

5 6

7

8 9 10

11 13

Thomas Emmerling, colecționar, dr. Daniel Zikeli, Episcop vicar al Bisericii Evanghelice Luterane din România

14 17

16 12

15 22

18 19

20

21

23 24

25 26

27

28 29

30 31

32 33 34

35 36

Tags: , , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑