Reportaj 331941

Published on June 6th, 2015 | by Marius

0

Cum a ajuns un portret de Milița Petrașcu un autoportret de Brâncuși?

În ultimul timp, ne invadează știrile de artă hiperactivitatea unui personaj care oscilează între mai multe zone de interes dar nu ezită să se proclame moștenitor al lui Brâncuși sau chiar un urmaș al său în linie artistică. Pe lângă tot felul de copii după celebre creații ale lui Constantin Brâncuși, expuse în prezența și cu participarea reprezentanților statului român, iese în evidență povestea portretului lui Brâncuși realizat de Milița Petrașcu, care a ajuns să fie prezentat în tot felul de manifestări și expoziții ca fiind nici mai mult și nici mai puțin decât un autoportret al marelui sculptor. Chiar în aceste zile, aflăm și de la ICR, la Bruxelles se desfășoară o expoziție a sculptorului de origine română Remus Botarro (Botar plus Ro) în care este prezentat acest bust, fost portret de Milița Petrașcu, acum autoportret Brâncuși.

Deoarece prezintă lucrurile extrem de clar, cu o verticalitate morală impecabilă și o desăvârșită acribie profesională, prezentăm poziția exprimată de doamna Sorana Georgescu-Gorjan față de această situație:

24  21 22

Sorana Georgescu-Gorjan

În Calendarul „Matinal” al Agenției de presă RADOR am citit la data de miercuri 3 iunie 2015 următoarele:

* Bruxelles: Vernisajul expoziţiei artistului român Remus Botarro dedicată maeştrilor Auguste Rodin, Amedeo Modigliani, Miliţa Petraşcu şi Constantin Brâncuşi. Expoziţia va fi deschisă până în data de 25 iunie, când se va organiza o licitaţie, desfăşurată inclusiv în scopuri de caritate în favoarea Spitalului Universitar pentru Copii „Regina Fabiola” pentru vânzarea celebrei lucrări „Portret – Autoportret” semnată de celebrul sculptor român Constantin Brâncuşi alături de Miliţa Petraşcu, eleva marelui maestru în atelierul căruia a lucrat până la revenirea definitivă în ţară.

Nu pot să nu amintesc că în 2008 am luat atitudine față de „celebra lucrare” printr-un text pe care-l reproduc mai jos:

Scrisoare deschisă

Către

Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi”

Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu

La 12 februarie 2008 am primit adresa dumneavoastră nr. 91 din 7 februarie a.c. prin care mi se solicita punctul de vedere în legătură cu proiectul de Monument “Constantin Brâncuşi”, propus de sculptorul Remus Botar Botarro spre a fi amplasat în municipiul Târgu-Jiu în anul 2008.

Argumentul invocat de domnul Botarro pentru respectarea termenului de inaugurare “2008” este cel puţin surprinzător: s-ar aniversa pasămite un presupus centenar de la întoarcerea lui Brâncuşi la Târgu-Jiu în 1908 – fapt nedovedit documentar şi nemenţionat de artist în notele sale autobiografice – marcându-se, vezi Doamne, “reîntoarcerea simbolică a lui Brâncuşi acasă”!

În viziunea domnului Botar, monumentul ar fi format din două “unicate” – portretul din bronz reprezentându-l pe sculptor după “sculptura model realizată în anii ’30 de însuşi Brâncuşi, în cooperare cu Miliţa Petraşcu, opera fiind în felul ei un unicat absolut, cu statut de autoportret” şi soclul din marmură sau travertin, “unicat pe plan mondial, după ideea proprie a artistului Botarro”.

Despre “autoportretul în cooperare” aflăm cu stupoare că:

“Miliţa Petraşcu, studenta preferată şi totodată foarte apropiata prietenă a sculptorului Constantin Brâncuşi, a realizat în anii ’30 un portret din pastă de modelaj, sculptură destinată turnării în bronz, reprezentându-l pe maestrul ei. Văzând opera Miliţei Petraşcu aflată în fază avansată de lucru, dar încă neterminată, Brâncuşi a intervenit personal în lucrare modificând întreaga anatomie, adică: faţa cu toate elementele anatomice, cât şi barba şi părul, pe motiv că Miliţa Petraşcu îl făcuse “prea frumos şi prea puţin dacic”. Din ceea ce începuse studenta lui nu a mai rămas decât partea posterioară a portretului. […] În consecinţă, Miliţa Petraşcu nu a mai îndrăznit să semneze lucrarea şi a transpus-o, ca atare, în material de tranzit, adică în ghips, spre turnare ulterioară în bronz.”

Din ofertă aflăm că acelaşi ghips a fost folosit ca model în 2001, în Anul Internaţional Brâncuşi, pentru realizarea Monumentului din Parcul Brâncuşi, “la ideea personală şi prin strădaniile aceluiaşi sculptor Botarro”.

La 25 aprilie 2001, am asistat la inaugurarea respectivului parc, pe locul fostei pieţe Dorobanţi, precum şi la dezvelirea monumentului plasat în locul “Lupei Capitolina”. Capul din bronz supradimensionat cocoţat pe un soclu înalt din marmură a fost prezentat atunci drept mărire a lucrării figurative a Miliţei Petraşcu.

Am revăzut lucrarea la 14 februarie 2008 – numele autoarei este inscripţionat clar – Miliţa Petraşcu.

În 2001 nimănui nu i-a trecut prin minte să afirme că în anii ’30 Brâncuşi ar fi modelat în lut o lucrare figurativă.

331941

Este bine ştiut că încă din primul deceniu al secolului XX sculptorul a renunţat la modelajul în lut în favoarea cioplirii directe şi a încetat să mai facă portrete figurative, recurgând la reprezentări ale esenţei. Pentru a omagia personalităţile respectate intenţiona să creeze fântâni, în nici un caz statui banale. Ce l-ar fi putut determina să se reapuce să facă “biftec”, chiar în anii în care-şi concepea capodoperele?

Nu este de crezut că excelenta portretistă aflată la apogeul creaţiei sale ar fi acceptat ca altcineva – fie el şi Brâncuşi – să intervină în creaţia ei, pe motivul suprarealist că îl făcuse “prea frumos şi prea puţin dacic”, lăsând din opera ei doar “partea din spate a gâtului şi a zonei occipitale.”

În articolele apărute în presă în 2001 se citează informaţia că originalul din ghips a fost realizat în anii ’30 la Paris de către sculptoriţa Miliţa Petraşcu (“Adevărul” din 21 şi 26 aprilie, “Curierul naţional” din 26 aprilie). În “Adevărul” din 28 aprilie se menţionează un interviu cu Victor Crăciun, arătându-se că acel cap din ghips este ceea ce a mai rămas dintr-o lucrare mai mare, realizată de sculptoriţă mult după moartea lui Brâncuşi.

În “Curierul naţional” din 2-4 noiembrie 2001, sculptorul Constantin Lucaci afirma că “bustul făcut de sculptoriţă era unul de interior, iar bustul nu se măreşte. Cel mult autorul îl reface la dimensiuni mai mari”. Bustul mărit, în opinia domniei sale, este “un fals moral”.

Mărirea originalului din ghips şi turnarea în bronz s-a făcut de către Fundaţia Franco-Română Internaţională (FFRI) pe baza aprobării nr 13 din 21 ianuarie 2001, primită de la Muzeul Judeţean Gorj, conform unei Note a Direcţiei Generale a Patrimoniului Cultural Naţional din Ministerul Culturii şi Cultelor (nr. 144 din 29 ianuarie 2001). Actul nr 13 nu există în dosar.

La 19 februarie a.c., cu ocazia participării la “Brâncuşiana 2008”, am vizitat Muzeul de Artă din Târgu-Jiu pentru a consulta documentaţia referitoare la lucrarea “Portretul lui Brâncuşi (cap)” de Miliţa Pătraşcu. Originalul în ghips este păstrat în depozit, inventariat sub nr. 9567. A intrat în proprietatea Muzeului Judeţean Gorj la 25 iunie 1978, prin nota de transfer nr 25/5 iunie 1978 de la Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Gorj.

Există la Muzeul de Artă un “Document de predare-primire şi confirmare aprobare copiere”, încheiat la 15 martie 2001 între FFRI, reprezentată prin dl Botar, şi Muzeul Judeţean Gorj, prin care se confirmă aprobarea acordată FFRI de a copia în bronz “Portretul lui Brâncuşi (cap)”, autor sculptoriţa Miliţa Petraşcu, după originalul din ghips aflat în proprietatea Muzeului. Se precizează şi că lucrarea “Portretul lui Brâncuşi (cap)”, autor Miliţa Petraşcu a fost mărită la scară dublă cu acordul Muzeului şi turnată în bronz ca Monument comemorativ Brâncuşi, realizat de FFRI pentru Parcul Constantin Brâncuşi.

Un cap din bronz turnat după ghipsul original a fost donat de FFRI către Muzeul Judeţean Gorj (valoarea de înregistrare fiind de 19000$) şi se află expus în prima sală a Muzeului de Artă din Târgu-Jiu.

Traseul ghipsului de la sculptoriţa care a decedat în 1976 până la Târgu-Jiu rămâne de cercetat. Este interesant de aflat şi care este legislaţia în materie de copiere şi mărire a unor lucrări după decesul autorului. În acest sens trebuie consultată ORDA şi VISARTA.

În anul 2001, seniorul brâncuşologiei româneşti, regretatul Barbu Brezianu, afirma în scris: “bronzul din centrul Pieţei Brâncuşi este turnat după lucrarea Miliţei Petraşcu” (“Revista 22”, nr 8, p.12), sugerând ca pe soclu să se plaseze şi basorelieful sculptorului din profil, realizat de fosta lui elevă. În “Revista 22”, nr. 52, p.11, domnul Brezianu preciza că la 9 martie 2001 a primit de la domnul Botar “o replică a portretului sculptorului realizat de Miliţa Petraşcu, întocmai celui aflat pe soclul statuii din Piaţa Brâncuşi”. Mai adăuga şi că a împrumutat FFRI-ului – pentru a fi mărit şi turnat în bonz – un basorelief în ghips reprezentându-l pe Brâncuşi şi iscălit de Miliţa Petraşcu, sugerând că, mărită, lucrarea ar putea fi încastrată pe soclul destul de golaş al monumentului.

Ne întrebăm cum se face că la 3 aprilie 2007 directorul Muzeului Judeţean Gorj trimite Muzeului din Horn (Austria) adresa cu nr 125 prin care precizează că “Portretul lui Brâncuşi” are doi autori – Miliţa Petraşcu şi Constantin Brâncuşi însuşi – şi că este “unica lucrare colectivă de artă şi totodată un autoportret”?

Între 10 şi 15 aprilie 2007, domnul Botar expune la Muzeul din Horn exemplarul din bronz turnat cu aprobarea Muzeului Judeţean Gorj. Aceeaşi lucrare este expusă între 20 şi 22 aprilie la Galeria Golkar din Köln, cu menţiunea: Brancusi/Milita Petrascu “Selbst-Portrait – Bronze” 36 x 29 x 15 cm 1930.

Expoziţia “Brâncuşi-Botarro”, cuprinzând lucrări ale domnului Botar precum şi lucrări din colecţia sa, atribuite lui Brâncuşi, a fost itinerată şi la Monaco. Din foto-documentele aflate în dosarul anexat ofertei constatăm că, pe lângă aşa-zisul “autoportret” cu doi autori, s-au mai expus şi un ghips reprezentând-o pe “Eileen Leen” (nici măcar numele de “Lane” nu este corect ortografiat), ca şi un desen după Dra Pogany. În ce măsură este legală promovarea unor lucrări cu statut dubios ar trebui să stabilească forurile în drept.

Nu pot să nu amintesc că în 2001 a fost publicat un protest al cercetătoarelor de la Centrul Pompidou, când prezenţa lor la o Expoziţie Brâncuşi, vernisată la 26 noiembrie la Centrul Cultural Român din Paris a fost interpretată ca o confirmare a autenticităţii pieselor expuse prin intermediul FFRI. În “Evenimentul zilei” din 21 decembrie 2001, doamnele Marielle Tabart şi Doina Lemny, muzeografe la Musée National d’Art Moderne din Paris şi specialiste în Brâncuşi, au specificat clar că operele expuse drept lucrări de Brâncuşi nu erau prezentate “în mod ştiinţific, muzeografic printr-o etichetă care ar fi trebuit să precizeze autorul, titlul, data creării lor, materialul din care sunt realizate şi mai ales originea operelor. Printre acestea, un Cocoş din bronz, care nu este înregistrat în nici unul din cele două cataloage rezonate ale operei complete ale lui Brâncuşi, realizate de Sidney Geist şi Friedrich Teja Bach, un desen dubios […], o fotografie falsă reprezentând o sculptură falsă.” Faptul că acel Cocoş este o copie postumă dubioasă i-a fost confirmat telefonic doamnei Tabart şi de către Barbu Brezianu. Doamnele Tabart şi Lemny nu au confirmat atribuţiile dubioase şi nu au cauţionat autenticitatea operelor aduse de FFRI, care ar putea compromite imaginea lui Brâncuşi.

Menţionez că tot în 2001, la 29 mai, am fost solicitată telefonic de către domnul Botar să sprijin ideea clonării Coloanei Infinite. Am respins categoric ideea şi, alături de alţi iubitori ai lui Brâncuşi, am reuşit să stopăm nefasta iniţiativă.

Socotesc că am adus suficiente argumente împotriva ideii de a se înălţa la Târgu-Jiu un “autoportret colectiv”, în chiar anul când oraşul ar trebui să sărbătorească cele şapte decenii scurse de la inaugurarea ansamblului monumental, dăruit de Brâncuşi ţării sale.

Centrul de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi” ar trebui să ia legătura cu instituţii specializate, ca Institutul de Istoria Artei, Uniunea Artiştilor Plastici sau Visarta, pentru a se pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză, atunci când mai primeşte astfel de oferte.

                                                                    Cu stimă,

Sorana GEORGESCU-GORJAN

Bucureşti, 10 martie 2008

                                               ***

Ca urmare a acestei adrese, la care mi s-a răspuns la 24 aprilie 2008, oferta a fost refuzată la Târgu-Jiu.

Reapare acum la Bruxelles în 2015!

Tags: , , ,


About the Author



Back to Top ↑