Eveniment cover ENicogosian.1

Published on November 13th, 2014 | by Marius

0

Ervant Nicogosian – Lumina întunericului, la Galeriile BMR

Layout 1

Despre lumina întunericului și oglindirea sufletelor

Marian Enache, Business Developer, Galeriile BMR

Vernisajul care a avut loc miercuri, 12 noiembrie 2014, la Galeriile BMR este, pentru mine, despre lumină și orbire, despre întuneric și văz. Este, apoi, despre început și sfârșit și despre o anume oglindire a lor. În fine, este și despre apropierea sufletelor ori, dacă pare prea religios, a spiritelor. Să mă explic…

10801532_1526254767619915_3480636208212628215_n

Pictorul Ervant Nicogosian (6 decembrie 1928, Odessa – 26 mai 2014, București) a fost orb în ultimii 5-6 ani de viață. Și a pictat – la îndemnul acestui vechi prieten care i-a compus prima expoziție postumă, maestrul Paul Gherasim – anii de inimaginabilă (pentru noi, cei de acum) experiență: lagărele sovietice de exterminare a minorităților etnice sau a celor indezirabili pentru bolșevism, socialism, comunism. Într-un cuvânt: gulag. Șapte ani pe care, oricât de empatici am fi, nu avem nici pe departe cum să-i înțelegem. Să fii dus la 13 ani (!) în lagăr și să ieși de acolo la 20, iar peste aproape 60 de ani să pui pe pânză amintirile care te-au urmărit toată viața: iată substanță de exprimat, iată emoții de scris! Pentru că, așa cum spune acest trup de lumină – smerenia sa, domnul Paul Gherasim – ”pictura nu este descriere, ci este scriere! Și pictura nu se vorbește, nu se explică. Se privește în tăcere și, mai degrabă, se ascultă. Deși este mută, ea spune totul: în liniște perfectă!”.

Ajung la oglindire, început și sfârșit. Există în expoziție prima lucrare ce marchează perioada de cecitate a lui Ervant Nicogosian, la fel cum ea se ”încheie” (din perspectiva parcursului fizic al celor 24 de lucrări) cu ultima pânză și paleta ce a servit-o. Or, urmărindu-l aseară pe acel om în vârstă de 89 de ani, care a făcut du-te-vino, ore în șir, prin cele trei încăperi, în scaunul cu rotile, am înțeles că, dacă între cer și pământ se află moartea, ea este o oglindă și sufletele de acolo au pandante aici. Mai mult decât atât, banala afirmație ”un sfârșit e un început” capătă o valoare puternic emoționantă. Eu îndrăznesc să cred că Ervant Nicogosian este reflexia celestă a lui Paul Gherasim. Nu sunt gemeni, nu sunt suflete-pereche. Sunt… asemănători și nimic mai mult.

16407_1520773341501391_8061630988859939362_n 1969358_1520773338168058_4169809450609277830_n

Privindu-l pe pictorul de aici în carne și oase și pe cel de acolo în fotografia de pe afiș am realizat micimea trupurilor noastre în fața acestei suprafețe de trecere – moartea-oglindă – și, mult mai concret, nimicnicia simțurilor noastre, în absența cărora lucrurile se răstoarnă. Cum așa? Domnul Paul Gherasim spunea astă seară: ”Vă dați seama? Nemaivăzând în exterior, privirea lui s-a întors cu totul înăuntru. A devenit lăuntrică per se, nu ca figură de stil.  Și – paradoxal – a iluminat cele mai tenebroase cotloane ale memoriei sentimentale, complet neplăcute, dealtfel. Dar ce-a scos la iveală, domnule! Eu nu știu să existe în lume așa ceva. (Desigur, mulți văd și puțini pricep. Asta e, oricum, condiția artei. Un truism…) Priviți vagonul în care au fost transportați în lagăr! Parcă e desenat de un copil. E inocență și, totodată, oroare. Sau uitați-vă la foișoarele astea de supraveghere, care apar și ele obsesiv! Ce să mai spun de numerele ”1941” și ”1948”, omniprezente, sau de cuvântul ”gulag” și denumirile de lagăre: Novosibirsk, Aktiubinsk, Karaganda? Practic, cu ele a început viața adultului și cu ele se termină existența omului Ervant Nicogosian. Însă numai cea fizică, de vreme ce – uite! – ce suflet trăiește prin aceste lucrări!”

1796750_1520773354834723_8993961973941194050_o  10256386_1520773324834726_7882058578293115805_n

Am gândit și, mai mult, am simțit că o legătură – cât de strânsă! – există între un sfârșit de dincolo și un început de aici. Acolo se termină o așteptare – poate aceea de a se face prima expoziție postumă – și aici se pornește la citirea unei povești. O poveste al cărei prim rând spune ”Au fost, odată, doi prieteni…”

1546202_1526255790953146_1181942970622989812_n  10406851_1526256377619754_4674215685524816557_n

 10347226_1526255294286529_202591080777596516_n  Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Armenia

10359489_1526256194286439_850955520015542590_n  Gilda Mologhianu, fiica lui Ervant Nicogosian și posesoarea moștenirii sale artistice

                                  Ruxandra Garofeanu, Ion Grigorescu                          Gilda Mologhianu, fiica pictorului

10689439_1526257387619653_5276271383661394717_n  10378145_1526257924286266_574096513265628550_n

  10423791_1526257510952974_7630300435296289995_n  10613088_1526257894286269_3241123549391240731_n

tiberiu ionut

Pictorul Paul Gherasim și tânăra generație – Tiberiu Ionuț, Bogdan Mihai Radu și Liviu Mihai

 

Tags: , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑