Infoagenda

Published on March 17th, 2015 | by Marius

0

Expoziţia de pictură, grafică şi fotografie “România – oameni şi locuri”, la Galeria Labyrinth

11061215_847442278645160_1343039283452215292_n

Expoziţia de pictură, grafică şi fotografie “România – oameni şi locuri”, găzduită de Galeria Labyrinth (Education Point) în perioada 23 martie – 23 aprilie 2015, reuneşte pe simeze un număr de 23 de artişti vizuali din ţara noastră, Turcia şi Kazahstan. Evenimentul se doreşte a fi o continuare a expoziţiei din toamna anului trecut “ATÂT DE ROMÂNESC”, care a reuşit să stârnească interesul atât al artiştilor cât şi al iubitorilor de artă.
Lucrările prezentate în expoziţie sunt diverse, de la pictura cu tentă naivă, la maniera de lucru de tip impresionist, de la grafica în creion la realismul ce ne duce cu gândul la pictura rusă, cărora li se adaugă fotografia artistică cu detaliile fine ce nu au scăpat ochiului atent al artistului.
Iniţiatoarea şi organizatoarea evenimentului, doamna Adina Moldova Ţitrea a făcut din tema – România – o frumoasă provocare emblematică pentru expoziţiile de care se ocupă de peste 2 ani. De fiecare dată s-a încercat aducerea în faţa iubitorilor de frumos a unor nume mai puţin sonore în lumea artelor vizuale, dorindu-se a se oferi, pe cât posibil, şanse egale artiştilor aspiranţi mai putin obisnuiţi cu “mirajul” simezelor, dar în acelaşi timp şi aducerea aproape a artiştilor deja consacraţi care să întărească prin puterea lor de exprimare, năvalnica muncă şi pasiune care răzbate prin tuşele aşternute pe pânze. Ambianţa acestei expoziţii ne vorbeşte de la sine despre dăruire, despre încercare, zbucium, neîncredere, speranţă sau optimism, despre posibila eliberare, despre credinţă şi iubire, toate împlinite prin miracolul actului artistic. Lucrările ne arată o Românie puternică, încrezătoare, cu locuri şi chipuri ştiute sau neştiute, cu mare sau munte, cu simple case ţărăneşti sau palate, lume vegetală sau minerală, cu peisaje rurale sau citadine, toate surprinse cu dăruire, toate arătând o parte a spiritului românesc.
Pe simeze vor putea fi admirate creaţii de Cerasela Dragoş, Roxana Sivache, Grigore Stan, Vladimir Damian, Anna Ostanina (Kazahstan), Anita Rădulescu, Daniel Munteanu, Ioana Condurăţeanu, Oana Unciuleanu, Daniela Novac, Mihaela Rotaru, Iulian Rugină, Luminiţa Săvulescu, Florentina Toilă, Ecaterina Bălănescu, Melania-Ecaterina Chituc (Stancu), Victoria Soare, Anamaria Lupulescu, Corina Chirilă, Dirim Nasuh (Turcia), Carmen Gabriela Ciochină, Mihaela Gheorghe şi Adina Moldova Ţitrea, de asemenea iniţiatoarea şi organizatoarea acestui proiect.
Vernisajul va avea loc pe 24 martie, ora 18, la Galeria Labyrinth din Bucureşti, str. Mendeleev, nr. 7-15.
La vernisaj, prezentarea evenimentului va fi realizată de criticul de artă Marius Tiţa, fiind urmată de o inedită prezentare de ie românească şi o interesantă demostraţie de aranjamente florale.

11025168_844523938936994_919843810880202674_n

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑