Infoagenda

Published on aprilie 25th, 2016 | by Marius

0

Ferestre deschise – Dunărea de la vărsare la izvoare, un proiect al Fundației Culturale Elena Surdu Stănescu

afis

Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu, împreună cu Fundaţia Culturală Elena Surdu Stănescu, vă invită la expoziţia itinerantă de artă românească contemporană Ferestre deschise – Dunărea de la vărsare la izvoare.

Participă artiştii: Elena Surdu Stănescu (sculptură), Iuri Isar (grafică), May Oana Isar (tapiserie), Teodora Coltofeanu (pictură), Dorin Coltofean (pictură), Ruxandra Papa (pictură), Aurel Bulacu (grafică), Elena (Bobi) Dumitrescu (sculptură), Laurenţiu Midvichi (pictură), Elisabeta Brînzoi (sculptură), Mihai Coltofean (pictură), Smaranda Isar (artă decorativă).

Vernisajul expoziţiei va avea loc la sediul Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu”, marţi, 26 aprilie 2016, ora 11.30.

Expoziţia cuprinzând lucrările de pictură, sculptură, grafică şi tapiserie, este deschisă zilnic, în intervalul orar 9.00 – 17.00, în perioada 26 aprilie – 26 mai 2016.

Lucrările vor putea fi achiziţionate iar fondurile strânse vor contribui la susţinerea proiectului Ferestre deschise – Dunărea de la vărsare la izvoare.

Fundaţia Culturală Elena Surdu Stănescu propune un proiect de colaborare pentru organizarea expoziţiei itinerante: Artă românească contemporană – Sulina 5 şi invitaţii, rezultat al activităţii de documentare şi creaţie a Taberei de la Sulina (pictură, sculptură, grafică, artă decorativă) iniţiată în urmă cu zece ani.

Activitatea din Tabără s-a finalizat cu două expoziţii de artă plastică deschise la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti în 2011şi 2015.

Sulina – spaţiu peste care au vremuit viscole, vânturi şi soare, spaţiu unde trăiesc în armonie etnii aduse de timpuri peste statornicia locurilor înfrăţindu-se într-un climat prietenos şi aspru sub lumina ce se cerne între pământ şi cer.

Sulina – loc izolat de lume, legat de ea prin curgerea Dunării, păzit de asprimea vântului şi gheţurilor, a rămas o oază ce-şi construieşte cu greu istoria.

Dunărea – Fluviu ce străbate Europa din Munţii Pădurea Neagră până la Marea Neagră găzduieşte aşezări omeneşti pe care le leagă trăsături esenţiale – dragoste şi respect pentru acest mare fluviu, de la izvor până la vărsare.

Vărsarea, loc unde s-a ctitorit în timp un loc binecuvântat de Dumnezeu, iubit şi dorit de oameni, Delta Dunării, unic prin frumuseţe, bogăţie, diversitate şi benefic pentru om în toate anotimpurile.

Această Deltă, acest oraş – Sulina, acest fluviu – Dunărea doresc să-şi arate misterele, frumuseţea şi specificitatea prin ochii artiştilor – creatori de imagini – oamenilor.

Grupul Sulina 5 şi invitaţii – artişti plastici contemporani consacraţi deschid ferestre pentru colegii lor artiştii statorniciţi pe malurile Dunării, în dorinţa de a dărui oamenilor imagini filtrate prin mintea şi sufletul lor.

Lista artiştilor expozanţi, va fi un document viu, în permanentă îmbogăţire, cu participarea artiştilor plastici din oraşele itinerate.

În fiecare oraş în care are loc expoziţia artiştii locali vor avea o expoziţie pe tema propusă, Dunărea, din care vor fi selecţionate patru lucrări pentru expoziţiile următoare. În final ne vom întoarce la Sulina şi Tulcea unde ne vom întâlni într-o expoziţie amplă ce va cuprinde toate lucrările expuse pe traseul itinerat.

Propunerea noastră este ca acest proiect să se deruleze începând din anul 2016 pe tot parcursul Dunării, în oraşele – port perechi: Giurgiu – Ruse, Călăraşi – Silistra, Calafat – Vidin, Turnu Severin – Cladova şi din anul 2017 să continue în Germania, Ungaria şi Austria.

Diversitatea lucrărilor, dată de locuri şi artişti, va fi în acelaşi timp unitară prin Dunăre – fluviul din harta fluviilor lumii, unic şi minunat pentru noi cei ce ne bucurăm de El şi darurile lui binefăcătoare, faţă de care avem datoria sacră să-l păstrăm nealterat peste timp, generaţiilor viitoare.

Elena SURDU STĂNESCU, sculptor

Preşedinte al Fundaţiei „Elena Surdu Stănescu”

Tags: , , , , , , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑