Reportaj

Published on November 18th, 2017 | by Marius

0

În studenție, sculptorul Ion Irimescu a pictat o biserică

Michelangelo era sculptor dar este cunoscut mai mult pentru pictura sa din Capela Sixtină. Asta îmi aduce aminte, păstrând toate proporțiile, că și renumitul nostru sculptor Ion Irimescu a pictat o biserică. Și asta când era, încă, student.

Tânărul pictor Alexandros Pintilii Karciucas din Fălticeni, care a avut șansa să îl cunoscă pe longevivul artist și mi-a trimis de la biserca din Oprișești imagini cu pictura realizată aici, de Ion Irimescu. De altfel, aici își dorm somnul de veci nu numai sculptorul și soția sa, Eugenia, ci și părinții și fratele acestuia.

Zidirea bisericii Oprișeni poate fi plasată între 1857 și 1861. Pictura care ne interesează a fost realizată astfel ca ea să fie sfințită la 8 noiembrie 1926, acum 91 de ani. Ion P. Irimescu era pe atunci student la Școlii Naționale de Arte Frumoase din București (1924-1928). Temele pictate de viitorul sculptor sunt: Sfânta Fecioară cu Pruncul, Dumnezeu Tatăl, Iisus în Ghetsimani, Fuga în Egipt, Sfinţii Evanghelişti și Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Să mai observăm și faptul că strada pe care se află biserica pictată de Ion Irimescu poartă numele unui pictor născut tot la Fălticeni, Aurel Băeșu.

Despre Ion Irimescu s-au scris, se pot scrie și sper că se vor scrie multe și serioase cărți. Acum, să vedem imaginile cu pictura studentului sculptor din biserica Oprișești, acolo unde s-a reunit cu toți cei dragi, în veșnicie. (Marius Tița)

Alexandros Pintilii Karciucas, la 17 ani, și Ion Irimescu, la 100

Tags: , , ,


About the Author



Back to Top ↑