Piaţa de artă Medalia Custodele Coroanei romane a ASR Principesei Margareta

Published on February 10th, 2015 | by Marius

0

Medalia Custodele Coroanei române

ASR PRINCIPESA MARGARETA

ASR Principesa Moștenitoare Margareta

Andreea Buga, designer și Adrian Buga, istoric și critic de artă, au realizat o nouă medalie pentru Casa Regală a României. Aceasta se numește Medalia Custodele Coroanei române și este bătută cu ocazia aniversării a 25 de ani de la venirea ASR Principesei Margareta în România. Cu această ocazie au fost confecționate trei modele ale medaliei.

Primul model, cel statutar, este de formă ovală, cu dimensiunile ovalului de 40 x 30 mm și este confecționată din argint cu puritate de 925 la ‰. Pe avers este reprezentat chipul în profil dreapta al ASR Principesei Moştenitoare a României, înconjurat în partea se sus de cuvintele „ CUSTODELE COROANEI ROMÂNE”, iar în partea de jos, între două puncte, apare trecut anul de înfiinţare al medaliei – 2012. Pe revers este stampată în relief Cifra Principesei Moştenitoare, formată din litera M prevăzută în partea de jos cu un model de linii stilizate, iar în partea de sus cu o coroană regală. Deasupra ovalului este coroana regală, prinsă printr-un anou de panglica din moar albastru, care are pe fiecare margine o dungă argintie.

La decorația pentru femei panglica este de forma unei funde cu nod. Posesoarele Medaliei “Custodele Coroanei Române” pot purta distincția în ocazii speciale, la un taior cu sau fără pălărie și la rochii de zi sau de seară. La decorația pentru bărbați, panglica este de formă dreptunghiulară. Posesorii Medaliei “Custodele Coroanei Române” pot purta distincția în ocazii speciale, la un costum închis, smoking sau frac.

Decorația se prinde cu ac, precum broșa, la piept, în partea stângă, deasupra inimii.

Medalia “Custodele Coroanei române” se poate acorda unui număr de maximum 400 de persoane în viață. Posesorii Medaliei “Custodele Coroanei române” vor sărbători ziua decorației în fiecare an la 3 mai, ziua de naștere a Reginei Elena a României.

Cu ocazia aniversării celor 25 de ani de la venirea ASR Principesei Margareta în România s-au mai realizat două modele nestaturare.

Primul model respectă caracteristicile tehnice ale celui statutar, dar este confecționat din argint aurit. Acestea se oferă membrilor Casei Regale a României.

Al doilea model este confecționat din aur alb, respectă caracteristicile statutare, și este încadrată de o ramă din aur alb pe care sunt montate (tip pave) 25 de safire naturale totalizând 2,5 carate reprezentând fiecare an de când ASR Principesa Moștenitoare Margareta este în România. Pe panglica de forma unei funde sunt aplicate cifrele 2 și 5 realizate din aur alb.

Conceptul și desenul decorației este semnat Andreea Buga iar coordonarea execuției și a proiectului a fost realizată de Adrian Buga, consultantul pe probleme de artă al Casei Regale a României.

Aceasta este o medalie unicat, purtată doar de către Principesa Margareta, Custodele Coroanei române.

 

Medalia Custodele Coroanei romane - Membrilor Casei Regale

Medalia Custodele Coroanei romane - statutara

Medalia Custodele Coroanei romane a ASR Principesei Margareta

© Foto ArgoART

Tags: , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑