Mihai Șerbănescu, album de pictură
Marea pictură a luminilor sau Suiseki de plein air
(din albumul Mihai Șerbănescu)
Marius Tiţa
Se află în zilele noastre un tânăr cu chipul luminos, cu ochi de cer senin şi plete care îi conturează zâmbetul şi îi merg pe umeri, un tânăr care se minunează de clipa cea repede, priveşte căutător, cu o uimire încântătoare. Este pictorul Mihai Şerbănescu care vine de la curtea vremurilor străvechi, voievodale, Târgoviştea naşterii şi devenirii sale, vine să cinstească visele înalte şi gândurile adânci, să mărturisească despre iubire şi teamă, în lumea magică a creaţiei vizuale. Înainte de a vedea pictura, l-a văzut pe un pictor, unul adevărat, venit în curtea sa din centru Târgoviştei, să-i picteze oraşul. Era Marin Petre Constantin, un artist mare şi profund, emblematic şi esenţial pentru respiraţia şi memoria Târgoviştei, şi apariţia sa în lumea micului târgoviştean de centru al urbei care avea să dispară a avut rezonanţa unei lucrări a destinului, firesc şi luminos. Merge, cu inerente timidităţi dar şi explozii de entuziasm, pe calea picturii. Face şcoală cu pictorul care l-a descoperit printre puştii Târgoviştei şi l-a însemnat cu minunea culorilor, merge la Bucureşti, unde jocul a devenit învăţătură, meşteşug şi descoperire, a ajuns la Veneţia, ca bursier al institutului lui Nicolae Iorga, şi în America, la invitaţia, repetată de zece ori, unui îndrăgostit brusc şi romantic de pictura sa. Peste tot a învăţat şi a căutat, a întâlnit oameni şi destine şi a pictat, a pictat.
Nu ezită să îşi umple bagajele cu culori şi să plece în tabere, la întâlniri cu alţi pictori, dar mai ales cu imagini şi peisaje, la Balcic şi în nordul Moldovei, în Deltă şi în Apuseni. Este un pelerin care nu duce în spate efemere bastoane de măriri şi ambiţii, ci uneltele simple ca trecerea vremurilor ale pictorilor dintotdeauna. Plein air se numeşte această filosofie a picturii şi înseamnă să mergi acolo unde se întâmplă minunile de fiecare clipă ale naturii, să asişti la spectacolul norilor pe cer şi al umbrelor lor colorate, alergate pe pământuri, să ridici perspective uriaşe dintr-o singură trăsătură de penel, dar una mistuită şi modelată, înainte, pe paletă. Cei care au curajul şi bucuria de a picta în mijlocul peisajului sunt răsplătiţi cu senzaţii cromatice irepetabile şi cu trăiri estetice de nerostit. Mihai Şerbănescu este un astfel de pictor, aşa a aflat el, dintr-un început, că se face, apostoleşte, cu şevalet, paletă, pensule şi tot ce îţi trebuie pentru a-ţi surprinde mărturia. Astfel i s-a arătat, pentru prima dată, un pictor, cel dinainte de a afla pictura, un pictor cu nume, Marin Petre Constantin, şi cu operă de-o viaţă din care şi micul viitor pictor de atunci face parte. Şi nici el nu pregetă să pornească în căutarea adevărului din clipele de imagine care ne înconjoară. A pictat, scriam, la Veneţia, cu dedicaţia tânărului care descoperă şevaletul din muzeu, a întâlnit zâmbetul americanilor care recunosc şi apreciază un pictor, a urcat munţii şi a descâlcit pădurile pentru o imagine aşternută cu evlavie direct pe pânză, a întâlnit oameni diferiţi, prieteni câini, case, ziduri, porţi şi ferestre, ape argintii de răsărit sau aprinse de apusul soarelui, a portretizat pietre, frunze, lemne, vieţuitoare.
Pictorul Mihai Şerbănescu descalecă în faţa deschiderilor ample până la cer şi zăboveşte la sfat cu materia, cu lemnul ars de ploi, cu piatra mângâiată de razele soarelui, cu metalul ce-şi caută mereu forma, cu lumina înaltă a cruce, cu biserici de flori, cu corăbii din frunze de lotus. Nu priveşte nimic de sus şi nici de jos, se apleacă a mângâiere asupra tuturor coloratelor, măruntelor sau nemăruntelor. Cercetează cu privirea sa de ape profunde şi află trăiri şi tonuri, dă nume la culori şi le renaşte pe pânza de pictură. Este un artist al detaliului şi al observaţiei sensibile, care ne trimite la realitatea palpabilă, de-a dreptul minerală, din care ne sunt compuse viaţa şi amintirile.
Există o metodă japoneză, numită suiseki, care citeşte ceruri, furtuni şi munţi semeţi în formele hazardate ale pietrelor. Artistul din Târgovişte vede în suprafaţa pietrelor modelate de ape, vânturi şi nerăbdări tectonice, neînchipuite desene şi tihnite dezlănţuiri de imaginaţie artistică. Şi merge mai departe, caută un aparte fior estetic, pe care înţelepţii niponi l-ar explica printr-un zâmbet de înţelegere deplină şi în lemnele din garduri, frumos cizelate de aceleaşi petreceri de mii şi milioane de clipe, ploi şi soare, şi în vegetalul viu şi cuprinzător, şi în bocancul desfundat, înfipt, ca o oală de pământ, în colţul gardului. Şi cum rama picturii sale nu a fost niciodată o limită pentru gândurile şi lucrarea artistului, ea intră în joc, apare şi dispare, dă contur şi pune accente într-o alcătuire unitară inteligentă şi plină de talent. Şi aceste elemente concrete, pietre, lemne şi obiecte, completează cadrele pictate de artist, de un firesc cald şi apropiat, firescul celui care pictează în mijlocul oamenilor şi al naturii. Când merg pe simeze, aceste imagini luate din peisajul total al existenţei noastre se arată, uneori, înveşmântate în acest dorit strai mineral, de piatră, de lemn, de lut ars, de piele tăbăcită. Simţi că ai fost alături de pictor în clipele de un magnetism aparte al lucrării plein air, când cu delicateţea-i recunoscută, Mihai Şerbănescu împărtăşeşte şi mărturiseşte taine de zi cu zi şi efemeride de-o viaţă cu oamenii şi vieţuitoarele care l-au primit în “curtea din centrul Târgoviştei” a fiecăruia, unde mereu se va găsi un copil ce va descoperi pictorul înainte să vadă o pictură.
Este un detaliu, acesta al întâlnirii cu greutate de destin din copilăria pictorului, puternic şi expresiv ca o piatră în tuşe de griuri. De fapt, viaţa şi opera lui Mihai Şerbănescu sunt formate din detalii frumoase şi fireşti ca lumina soarelui şi puterea bucuriei. Construcţia sa picturală se sprijină pe aceste tuşe atente, căutate, simţite.
Un strop de culoare ne dă lumină iar altul, contururi adânci de umbră. Detaliu este şi în interpretarea cromatică a întregii suprafeţe, cu talent, imaginaţie şi inspiraţie. Este o exprimare directă, de mare picturalitate şi sensibilitate, într-un calcul armonios al gesturilor atente, al susţinerii temeinice şi argumentate cu originalitate, este o operă artistică puternică şi delicată, făcută din detaliu de menire şi ardere. Detalii sunt şi miile de lumânări-lumină care, ivite dintr-o simeză de Mihai Şerbănescu, au construit tradiţia “Căii luminii” pe care târgoviştenii merg de Paşte, de vreo două decenii. Fiecare dintre aceste lumini dintr-o noapte de intensă trăire sunt detalii profunde precum destinele petrecute vreodată şi care primesc minunea Învierii. Fără îndoială, detalii esenţiale sunt şi elevii care descoperă minunea picturii împreună cu profesorul Mihai Şerbănescu, cu intensitatea trăirii unui destin care poate transforma un copil uimit într-un pictor uimitor.
Related Posts
TOXIC by Lucian Ene, la Cluj →
Breasla artiştilor la Hotel Sighişoara →
Pavel Obreja, sculptură, Hanna Kozetletska, pictură. La București →
