Reportaj

Published on aprilie 27th, 2015 | by Marius

0

O mie ș’una de povești cu derviși, pictate de Ammar Alnahhas

Marius Tița

Puțini sunt cei care ar putea să îi definească, corect și exact, pe derviși dar nenumărate sunt lucrurile care se spun despre el. Sigur este că aparțin părții sufi a religiei musulmane. Sunt asceți, adevărați sfinți ai lui Allah, care se mulțumesc cu puțin și dăruiesc totul. În sufism, Dumnezeu este iubit și nu temut, și poate fi cunoscut, mai ales, prin extazul mistic. Sunt rar văzuți, mai ales că oamenii nu le-au răspuns mereu cu dragoste la simpla lor existență. În vremurile noastre, îi cunoaștem mai ales de la spectacolele ce vin din Turcia, unde dervișii, în transă, se învârt, desenând o floare albă cu fața spre pământ.

Ammar Alnahhas a studiat sculptura la Damasc, pe vremea când Siria era un pământ al păcii și culturii. Ca acum mii de ani sau ca în lumea dervișilor. În România, s-a apucat de pictură și a dezvoltat, în scurt timp, o formă puternic originală de exprimare, în care observațiile se îmbină cu amintirile într-o creație plastică ce atrage, cucerește și face oamenii fericiți. În pictura lui Ammar Alnahhas cresc grădini maure ca în Alhambra, femei magice se împletesc cu muzica iar straiul dervișilor capătă culoare din lumină. A adus pe pânză elemente de profunzime dintr-un univers personal, cu protest înecat în amărăciune și cu evocări, cu amintiri din vremea lui Ghilgameș dar și din copilăria fericită de pe râul Khabur, alături de părinți și frați, cu delicatețe și sensibilitate, cu tradiții și obiceiuri, cu “icoană de pește” și alte simboluri creștine, cu derviși.

Poveștile cu derviși ale lui Ammar Alnahhas, sirianul pictor român, ce s-a educat în ale artei în Damascul etern, este o continuare și o parte a operei sale, pe care suntem privilegiați să o vedem crescând pe simezele zilelor și locurilor noastre. Asistăm, fără îndoială, la izbucnirea în realitate a unei opera picturale de puternică originalitate și profundă sensibilitate iar “Dervișii” sunt o noapte de basm arab, una dintre cele pictate de Ammar Alnahhas, aici, în România. Nimeni, niciodată nu a tratat cu o astfel de profunzime un subiect sensibil ca un fulg rotitor, iar Ammar Alnahhas o face cu responsabilitate, cu sentimentul datoriei față de artă și față de destin, cu dreptul pe care i-l dă sinceritatea, cu hotărârea unui talent uriaș, cu măiestria unui artist de fină devenire, cu seriozitatea bucuriei de a ne mai face un dar din arta sa, cu frumusețea interioară a unui derviș al artei. Cu grija de a nu se lăsa copleșit de aprecierea și uimirea exuberantă pe care simt nevoia să le revărs asupra sa și a destinului său artistic, asupra strădaniei sale ca un dans al dervișilor rotitori.

11198787_897959793579349_1772502332_n 11245411_897960883579240_2072685988_n

11198818_897961353579193_1947753006_n  11186414_897964990245496_606737682_n11198978_897964706912191_1001450211_n 11210351_897964613578867_446564657_n

11212219_897961223579206_2042096843_n 11225822_897964433578885_23217296_n

11255147_897965900245405_257407906_n 11208880_897965926912069_1081360643_n

 

ATELIER Ammar Alnahhas, cu Farah Al Bastaki, specialistă în artă plastică

 

1  14 2  10

6 4

5  7 8.1 9  12 1516 11     13 3

Mihnea Tița și prietenii săi, dervișii lui Ammar

   17

Tags: , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑