Eveniment

Published on January 30th, 2020 | by Marius

0

Pictură cu doi prieteni, Sergiu Moise și Vlad Iulian Fodor

”După 13 ani”

pictură

Sergiu Moise Vlad Iulian Fodor

Palatul Parlamentului

Sala de expoziții ”Constantin Brâncuși”

3 – 29 februarie 2020

Vernisajul a avut loc luni, 3 februarie, și a fost susținut de dr. Marius Tița

Sergiu Moise și Vlad Iulian Fodor

Vlad Iulian Fodor

Sergiu Moise

Marius Tița

La 13 ani de la absolvirea liceului de artă din București, ”Tonitza”, doi buni colegi, ajunși pictori, între timp, se reîntâlnesc pe simeze. Vlad-Iulian Fodor, a rămas în București, a absolvit Universitatea Națională de Arte și a făcut specializare în arte textile. Sergiu Moisea plecat în Vietnam unde a făcut studii universitare în pictură și a deschis, în acest mai bine de un deceniu petrecut acolo, câteva expoziții.

Astfel, în expoziția deschisă la Sala Brâncuși a Palatului Parlamentului, descoperim doi artiști tineri aflați în plină afirmare, care ne propun creații pline de forță cromatică, structurate în discursuri plastice coerente. Sunt două opere originale dar care se reunesc într-un discurs unitar de simeză.

Vlad-Iulian Fodor prezintă două lucrări figurative, două nuduri, într-o manieră clasic-modernă, cu o tușă bine conturată. Revedem, apoi, ciclul ”Cavalerii Apocalipsei”, o adevărată dizertație plastică în nouă secvențe, același contur exploziv al siniștrilor călăreți tratat în diverse tonuri și abordări cromatice. Este o secvență extrem de dinamică, aproape cinematografică. Reunite, mai multe experiențe nonfigurative pun o plutire vibrantă pe un fond cromatic intens, neconvențional.

Sergiu Moise ne prezintă o simeză descriptivă, care ne vorbește despre mirifica lume de departe, din Vietnam, cu oameni și obiceiuri și peisaje. Depășim visul exotic descris cu măiestrie de un artist roman pentru a descoperi intensitatea picturală a creației lui Sergiu Moise. Culorile sunt calde, moderne, îndrăznețe chiar. În contururi clare descoperim tineri trăind în ritmul specific vârstei, acolo, în Vietnam. Pe o latură specială a expoziției descoperim un caiet de schițe, desenul abil și intens, plein air, care ne aduce imaginea exotică, specifică, a peisajului cu pagode și clădiri în stilul indochinez vietnamez.

Pentru această expoziție, Sergiu Moise și Vlad-Iulian Fodor au pregătim două compoziții speciale, două portete-diptic, fiecare fiind format din câte două pânze, una pictată de Vlad, alta de Sergiu, care împreună alcătuiesc un portret. Fractura este evidentă, nu avem de a face cu o opera la două mâni ci cu două maniere diferite care se reunesc în această expoziție. Nu există complementarități tradiționale, cele două jumătăți de portret nu se întâlnesc pe liniile marginale ci în zona trăsăturilor chipului, ochiul în dreptul ochiului, linia gurii se reunește, două entități bine definite care reprezintă exact idea expoziției.

Vlad Iulian Fodor

 

Sergiu Moise

Tags: , ,


About the Author



Back to Top ↑