Puiu Costachi Dumitraș, pictorul care caută „Insula paradiziacă”
Marius Tița
Puiu Costachi Dumitraș revina pe simeze, cu o personală, după o pauză destul de mare. Și recuperează totul, ba chiar ne trimite acolo unde și el a stat cât a pregătit expoziția, în Insula paradisiacă! Nu este, desigur, vreo emisiune de televiziune ce promite realitate și show, ci eternul colț de paradis, care ne este promis când plecăm de pe pământ dar pentru care oamenii și societatea se luptă să prindă cât mai mult chiar aici, în viața de pe Pământ. Dacă depășim această viziune prozaică, ajungem să vedem permanenta aspirație, nemărturisită sau transformată deja în filosofie, ce stăpânește oamenii capabili de speranță și visare. Când apare și talentul, ne apropiem teribil de acest țărm minunat spre care am plutit goi și puri, ca la naștere, fără vreun sprijin sau apărare, doar noi cu marea primordială, cu ambițiile și principiile noastre, cu gândurile și destinul nostru.
Puiu Costachi Dumitraș este unul dintre acești creatori capabili de aspirație. El vine să ne împărtășească această minune sub forma maximă a arderii sale, creația palstică. Este un țărm, fără îndoială, este însă și un mesaj împăturit ca o ultimă speranță, este jocul reflexiei ce face să plutească limes-ul spre care ne îndreptăm, este viziunea artistului cucerit de reflexie și culoare, de tușe săgetate și delimitări de spații verticale, decise și decisive. Când recunoaștem și Balcicul pe pânză, înțelegem că nu suntem singur pe lume, când ne dăm seama că suntem în Deltă, de multe ori, începem să vedem mai bine și să înțelegem. Paradisul este aici, cu noi, lângă noi, dar nu îl vedem pentru că ne uităm departe, cu dor de aspirație și năzuință, orice ar fi. Și atunci, să fie pictură!
Criticul Marius Tița, prezentând cuvântul de vernisaj
Dimitri și Felicia Dumitraș, într-un dialog muzical
Related Posts
Pavel Obreja, sculptură, Hanna Kozetletska, pictură. La București →
Sentimente marine, cu pictorul Marin Răducu →
O revelație, pictura Anei Iulia Miheșan →
