Eveniment

Published on decembrie 18th, 2014 | by Marius

0

“UNIVERS” – pictură de Georgeta Constantinescu, pe Calea Victoriei

Nemaivăzutul. Din interior

                                                                                               Cristina Tiţa

         V-aţi întrebat vreodată de unde vin anotimpurile? Dar culorile? Le cunoaştem dintotdeauna, ne-am născut cu ele, le folosim ca repere, ne aparţin. Dar dacă ne gândim că un posibil răspuns ar fi că toate acestea sunt doar convenţii la care ne raportăm, simplificând lumea? Să o putem povesti mai uşor, să încapă în vorbe.

         Dar poveştile pot fi spuse şi altfel, pictându-le. Este ceea ce face Georgeta Constantinescu în expoziția de la Galeria de artă Calea Victoriei 33. Universul pe care ni-l propune e neaşteptat. Picturile sunt de dimensiuni mari şi creează privitorului stări ce persistă dincolo de cuvinte. Culorile îşi trăiesc parcă propria viaţă, luminează zilele întunecate de iarna, se adună şi se risipesc în teme, sugestii, idei.

Se poate spune că „Universul” Georgetei Constantinescu este o expoziţie de pictură nonfigurativă. Dar titlurile pânzelor ne apropie de lucruri cunoscute, ajutându-ne să vedem un „Îngheţ” dincolo de o revărsare de frig şi de nemişcarea ascuţită şi contorsionată.

Prin „Vortex” ni se arată un pic din lumea calmă cât ţine o bătaie de pleoapă, ca un răsărit de Lună neaşteptat, când cerul pare să fi intrat definitiv sub stăpânirea norilor. „Răzvrătire” ne aruncă în mai multe planuri, încercând să găsim măcar o ieşire. În „Tumult” pare că ieşirea e de negăsit.

Sunt şi lucrări în care culorile explodează, întregesc ideea surprinsă în titlu, incluzând parcă totul în poveste. Ne regăsim în „Red Dream”, ne risipim în „Story of the Stories”, ne adunăm în „Teluric” şi ne ascundem în „Cod secret”, apropiindu-ne de întâmplările istorisite de autoare cu precizie şi căldură.

Expoziţia de la Galeria Calea Victoriei 33 este o poartă spre universul din noi, o fereastră ca o oglindă ce arată privitorului lumea. O lume relevată cu forţă şi sensibilitate în pictura nonfigurativă a Georgetei Constantinescu.

“Univers” – expoziţie de pictură  a artistei Georgeta Constantinescu

Galeria de Artă ”CALEA VICTORIEI 33”

(Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Calea Victoriei nr. 33, Sector 1)

1 10

8 7

11

Cristina Tița

9 5

2  3

Marius Tița

6  4

9 20

11

15 16

Despre Georgeta Constantinescu:

2

           Născută în 1955 în localitatea Panciu, județul Vrancea, Georgeta Constantinescu a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Institutului Politehnic București.

            Pasionată de pictură, un autodidact desăvârșit, Georgeta Constantinescu face între 2005 – 2007 primii pași în această lume atât de specială pe care a descoperit-o și căreia i s-a dedicat aproape în exclusivitate.

În 2007 participă la primul stagiu de pictură la Pont Aven, Franța, iar un an mai târziu a studiat pictura și și-a desăvârșit tehnica, tot în Franța, la Moulin de Perrot cu George Briata. Devine entuziasmată și tot mai fascinată de posibilitățile de exprimare oferite de pictură, iar în perioada ce a urmat ia decizia care-i va schimba fundamental viața.

S-a perfecționat în Franța cu profesorii Michel Taupin și Cristian Jequel (cu maestrul a studiat și tehnica picturii la cuțit). Renunță la activitatea de inginer informatician și, timp de cinci ani, zi de zi, desenează și pictează folosind aceasta nouă tehnică (”tehnica Jequel”) – ulei pe pânză la cuțit.

În 2012, pentru pasiunea, munca și timpul dedicate picturii, dar și pentru talentul remarcabil, Georgeta Constantinescu este distinsă cu titlul de ”Pictor oficial” al Academiei de Pictură ”Moulin de Perrot”. În același an a absolvit și primul stagiu de perfecționare în pictura abstractă cu Giancarlo Bargoni, stagiu care a continuat și în 2013. Întâlnirea cu Giancarlo Bargoni i-a schimbat percepția asupra picturii abstracte și, descoperindu-i posibilitățile infinite de exprimare se dedică total acestui gen de pictură.

“Ultimii trei ani au fost ani de extremă solitudine, unde eu m-am întors către mine însămi pentru a-mi regăsi sufletul și a-l pune apoi pe pânze din ce în ce mai mari. Intre timp am expus unele dintre lucrările mele în diverse galerii din București și Viena” (Georgeta Constantinescu , artist plastic)

Participări expoziţionale:

  • 2012- Galeria SCIT Art , București

  • 2013 – Galeria Calea Victoriei 33, București

  • 2014 – Galeria Calea Victoriei 33, București

  • 2014- lucrări expuse în show-room-ul Elena Caragiani, București

   Lucrări în colecții particulare din SUA, Austria, Germania, Elveția, Franța și România.

Tags: , , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑