Infoagenda
Published on octombrie 14th, 2017 | by Marius
0INTERSTIL, la Râmnicu Vâlcea – pictură și artă decorativă de Lidia Mărgelu și Rodica Rozalia Jianu
Vineri 19 octombrie, la ora 17, la Muzeul Județean „Alexandru Sacerdoțeanu” din Râmnicu Vâlcea vor fi vernisate expozițiile propuse de două artiste din Craiova, care au mai expus împreună.
INTERSTIL
Lidia Mărgelu Rodica Rozalia Jianu
Pictură și artă decorativă
19 octombrie – 19 noiembrie 2017
Curator: Gheorghe DICAN
Lidia MĂRGELU (Petrescu)
S-a născut la Craiova, unde a făcut liceul de artă și a revenit după absolvirea Academiei de Artă din București. S-a întors chiar și la liceul absolvit, fiindu-i profesor de mai bine de un sfert de secol. Acum îmbină prestigioasa activitate pedagogică, spre beneficiul viitorilor artiști, cu simeza laborioasă și inspirată.
„LIDIA MĂRGELU – artist complet, sensibil și intransigent, stăpânește, în egală măsură, austeritatea și fermitatea grafică a liniilor, prețiozitatea și somptuozitatea cromatică dar și decorativismul și originalitatea colajului textil. Demonstrează la fiecare expoziție capacitatea nelimitată a artelor vizuale de a transmite acel fior inefabil care dăruiește ființei umane frumusețea emoției artistice, a talentului, a creației. Regăsim în lucrările expuse pe simeze rafinamentul organizării spațiului compozițional, perfecta stăpânire a tehnicilor și a limbajului de exprimare plastică dar și eleganța etern feminină a obținerii plasticității formelor folosind vibrația și expresivitatea liniară a ornamentelor care devin semne și simboluri, metamorfozând rolul decorativ în mesaj cu semnificații ancestrale. Astfel, elementul local, national, al simplificărilor arhetipale se transformă în element universal, „îmbogățind corola de minuni a lumii”, aducând, în spațiului spiritual al artelor, vitalitate, prospețime, forța dăruirii și a imaginației creative a artistei Lidia Mărgelu”.
Magda Buce Răduț
Craiova, 14 octombrie 2017
Premii si distinctii:
– 2011- Bursa de formare profesională, specialitatea Arte plastice – Secțiunea Istoria Artei, tema Discovering Renaissance Art in Florence- Centrul de Studii Europene Firenze, Italia;
– 2016- Diploma de Excelenta, Salonul International al Profesorilor de Arte Vizuale, ed. XV, Galeria de Artă „Theodor Pallady”, Iași.
– 2017- Premiul I -Concursul Național de Artă Plastică „Spiritualitate și Artă” – Onești;
Programe:
– 2003-2005 – Participarea la programe europene: Proiectul “Socrates- Comenius” tema: Culture Across the Borders;
– 2003- 2006 – Participarea la programe europene: Proiectul Socrates “Grundtwing”; tema: Educaţia adulţilor, o nouǎ cale de integrare prin artǎ;
– 2008- Expoziție în cadrul parteneriatului educaţional interjudeţean, Filiași- Bihor, Muzeul de Artǎ, Craiova;
– 2015- Organizator in cadrul expoziției internationale „Importance of landmarks and historical figures in Europe”, Polonia;
Expoziții personale:
– 2014- TRIPTIC, Galeria Arta, Craiova;
– 2017- DIPTIC, Muzeul Judetean Gorj, Târgu Jiu;
– 2017 – INTERSTIL – Muzeul Judetean Vâlcea “Aurelian Sacerdoțeanu”, Vâlcea;
Expoziții de grup (selecție):
– 2000-2009 Expoziții omagiale “Marin Sorescu” Liceul de Artǎ, Craiova;
– 2000-2009 Expoziție de artǎ plasticǎ “Zilele Craiovei”;
– 2001-2005 –Expoziţie cu tematicǎ religioasǎ şi istoricǎ, Liceul de Artǎ “Marin Sorescu”;
– 2009- Centrul de creatie a artelor vizuale contemporane, Arta între generații, Facultatea de Arte și Design, Timișoara;
– 2011- Galeria “Arta”, Craiova, expoziție de grup oganizată de membrii U.A.P filiala Craiova;
– 2012- Expoziție organizată de Festivalul Internațional “Arta și tradiția în Europa‟,
“Ritmuri atemporale‟‟- ed.3, Iași ;
– 2013- Expoziție “Spirit‟‟, Arta Port Cetate, Craiova ;
– 2016-Expoziție “Temeiuri‟‟, ed. a IX-a și ed. a X-a, Palatul Parlamentului, București;
– 2016- Expoziție “Conexiuni‟‟, Palatul Parlamentului, București
– 2016-Bienala Internationala “Ion Andreescu‟‟, Galeriile de Arta “Ion Andreescu‟‟, Buzău.
– 2016- Expoziția de Arta Textila „Ariadnae”, Galeria de Artă UAP, Palatul Culturii, Tg Mureș
– 2016- Expoziția „Firele Timpului”, Salonul Național de Miniatură Textilă, Galeria Orizont, București
– 2016- Expoziția „Semn Solar”, ed. III, Salonul de Vară, Muzeul de Artă Satu Mare
– 2016- Expoziția „Blur”, Salonul Mic, București
– 2016- Expoziția „Micul Prinț”, ed XIX, Muzeul de Artă Satu Mare
– 2017-Expoziția Națională „Desenul post-Brancuși”, Targu Jiu;
– 2017- Expoziția Regională „Sacrul în artă”, Targu Jiu;
– 2017- Salonul Național de Plastică Mică, Brăila;
– 2017 – “Egografie”, Muzeul Judetean Gorj, Targu Jiu
– 2017- “Migrație”, Salonul Național de Miniatură Textilă, București
– 2017 – Noaptea Albă a Galeriilor, Galeria de Artă „Vollard” – Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Craiova;
Rodica Rozalia JIANU (Teuțan)
A absolvit liceul de artă din Craiova și are o remarcabilă activitate pedagogică și editrială, precum și o intensă activitate expozițională.
Activitate editorială/artistică:
Autor:
– DECORATIVUL ÎN EDUCAȚIA VIZUALĂ, Ed. INFO, Craiova 2012
– STRUCTURI DECORATIVE, Ed. INFO, Craiova, 2012
Coautor:
– INTERFERENŢE STILISTICE autor Rodica Banciu, Artpres 2010, Ed. CosmopolitanArt
Participant artist plastic:
– TENDINŢE ÎN ARTA TEXTILĂ TIMIŞOREANĂ autor Rodica Banciu, Artpres 2009, Ed. Cospomolitan Art
– Proiect ZBOR coautori: Rodica Banciu, Diana Ostafciuc, Poesis Petrescu, Ed. Universităţii de Vest Timişoara 2006
Coautor grafică de carte:
– ŞAPCA FERMECATĂ autor Gabi Ilie, Ed. Didactica Nova, Craiova 2007
Expoziții personale:
– 2014- TRIPTIC, Galeria Arta, Craiova;
– 2017- DIPTIC, Muzeul Județean Gorj, Targu Jiu;
– 2017 – INTERSTIL – Muzeul Județean Vâlcea “Aurelian Sacerdoțeanu”, Vâlcea;
Expoziții de grup (selecție):
– 2017 – “Egografie”, Muzeul Județean Gorj, Târgu Jiu
– 2017- “Migrație”, Salonul Național de Miniatură Textilă, Bucuresti
– 2016: Temeiuri Salonul Național de Artă, ediția a X-a
– 2016: Semnul Solar, Salonul de Vară ediția a III-a, Muzeul de Artă Satu Mare
– 2016: Micul Prinț, ediția a XI-a UAP Satu Mare, Muzeul de Artă Satu Mare
– 2016: Salonul Național de Miniatură Textilă, Galeria Orizont București
– 2016, 2014: BIAMT, prima ediție și ediția a II-a, Facultatea de Arte și Design Timișoara
– 2016: Expoziție de Artă textilă ARIADNE XX, Galeria de Artă a UAP, Palatul Culturii Tg. Mureș
– 2016: Salonul Internațional al Profesorilor de Arte Vizuale, Galeriile de artă „Theodor Pallady” Iași
– 2015: EGOgrafia, ediția a VI-a, Muzeul județean Gorj
– 2014, 2011: Salonul municipal de artă plastică, Galeria Arta Craiova
– 2010: Semne materiale tehnici, Galeria Pro Arte Lugoj
– 2010: „Culoare şi lumină”, aprilie Galeria municipiului Hunedoara
– 2010: „Interferenţe stilistice”, Galeria Forma, Deva
– 2009 “Controverse”, sala Teatrul Liric “Elena Teodorini” Craiova
– 2009: „Dialog între Arte”, Galeria municipiului Hunedoara
– 2008: „ Interferenţe în artă”, Liceul de Informatică „Şt. Odobleja” Craiova
– 2007: de artă decorativă Interferenţe, Galeria UAP Craiova
– 2006: de artă decorativă “ZBOR” Timişoara
– 2005: de tapiserie “Spirit şi materie”, Galeria Pro Arte Lugoj.