Mărturisirile Tarotului, cu Nora Cupcencu
Nora Cupcencu
Încă din copilărie am fost atrasă de anumite simboluri pe care, mai târziu în viață, pe multe dintre acestea, le-am regăsit reprezentate și în cărțile de tarot. Însă, în vremurile copilăriei, aceste simboluri erau doar simple semne care mă atrăgeau mai mult estetic, în înțelegerea mea ele fiind golite de orice semnificație.
Adult fiind, am început să le acord mai multă importanță. Accesul la cărți despre misticism și reprezentări alchimice, contactul cu arhetipurile lui Jung, m-au ajutat să-mi explic unele lucruri pe care le făceam intuitiv, pe vremea când eram o copilă. Am citit și am înțeles atât cât înțelegerea mi-a permis. A urmat o perioadă lungă de rafinare și integrare a informațiilor.
M-am întrebat de ce sunt atrasă de toate scrierile acestea, ce se afla în spatele acestei curiozități.
Am început să mă întreb cine sunt, ce sunt și până unde sunt?
În 2013, am început să-mi pun visele, emoțiile, tensiunile pe pânză, neștiind vreo clipă cum va arăta lucrarea în momentul în care voi lăsa pensula din mână. În acest fel, nici atașament față de rezultatul final nu exista.
Am descoperit un proces de a crea, valoros pentru mine. Aceste creații aveau rolul de oglindi ceea ce eram în acel moment. Tot ce era mai acut în mine, se concentra în compoziția pe care o realizam.
Am început să am tot felul de revelații, făceam conexiuni cu evenimentele din trecut cu o viteză amețitoare, aveam unele răspunsuri ce veneau din viitor, toate se întâmplau aproape simultan.
În acele momente de claritate maximă, am putut să simt că esența care mă animă nu aparține nici timpului, nici spațiului. În momentele în care pictam, intram efectiv într-o lume a timpului modificat. Timpul este doar o chestiune de percepție. Într-o stare de relaxare profundă, poți transcende timpul.
A urmat o perioada intensă a vieții mele în care vedeam culori atunci când închideam ochii, vedeam cu ochii minții compoziții și texturi. În vise îmi apăreau simboluri. Nereușind să le fixez în minte, am început să cred că nu erau generate doar de subconștientul meu ci veneau și din inconștientul colectiv.
Ca să nu lungesc povestea, la un moment dat am ajuns într-un moment critic de confuzie, experimentând o diferență covârșitoare între ceea ce trăiam în momentele în care mă exprimam prin pictură sau prin modelaj și viața mea de om normal care își plătește facturile, care are bucurii, frici, care se îndrăgostește, care iubește, care suferă, care uită pentru a putea spera din nou.
Ziua trăiam ca o sclavă a propriilor mele stări și gânduri, nu tocmai sănătoase, iar seara, când pictam, mă simțeam ca o zeiță în carne și oase. Eram din nou stăpâna propriei mele vieți.
Am început să-mi doresc să trăiesc tot timpul la capacitatea mea maximă de a trăi.
Mi-am dorit, cu toată puterea inimii, să ating și în viața de zi cu zi stările acelea, înălțătoare, pe care le aveam când pictam. Și am luat-o pas cu pas.
O parte din mine rămânea spectator, urmărind foarte atent procesul prin care trec atunci când realizez o lucrare. Ce gânduri mă traversează, ce simt, care îmi sunt aspirațiile, ce simt în raport cu lumea și cu personajele pe care le creez.
Și ușor, ușor, am înțeles că eu, de fapt, atunci când pictez, mă aflu într-o stare de meditație activă.
Trecutul meu nu mai conta, viitorul nu exista, rămânea doar forța prezentului în care mă aflam. Si ce înseamnă asta mai exact? Înseamnă ca acum sunt în viață, îmi pot creea propriile lumi, pot trăi acolo foarte bine, mă pot bucura împreună cu personajele, pot fi orice vreau să fiu, e în puterea mea să-mi creez propriul univers de care să ma bucur, cu care să mă bucur.
După această realizare, am știut că așa e și viața omului. Este o pânză pe care singur și-o creează .Toți suntem pictorii vieții noastre. Unii pictează cu sufletul, alții sunt dependenți de tehnică, alții sunt comerciali, alții fac doar reproduceri după pictori consacrați, alții se blochează pe un stil sau pe e un subiect și nu mai pot scăpa de el, alții se reinventează neîncetat, alții pot aluneca pe o pantă periculoasă.
Arta poate fi și periculoasă, pentru cine nu-i înțelege imensa forță.
Cum am ajuns la Tarot? Simplu, organic. Mi-am însușit rolul Nebunului care pleacă în călătoria vieții maturizându-se de-a lungul ei, căutându-se pe sine, sporindu-și înțelepciunea și puterile sufletului la fiecare întâlnire cu celelalte arhetipuri.
Nebunul reprezintă omul cu întreg potențialul în stare latentă, mintea noastră intuitivă, energia în stare pură, copilul inocent care e mereu la un pas să cadă în gol, spontan, bucuros, care nu aparține niciunui loc, gata să plece în orice direcție, nerăbdător să cunoască Lumea (ultima întâlnire a nebunului). Însă, până a ajunge acolo, are un drum de parcurs, are uși de deschis, în spatele cărora se află întâlnirile iminente cu celelalte lame din Tarot, cu lecțiile și întâmplările oferite de fiecare.
La sfârșitul călătoriei, Nebunul întâlnește Lumea, a încheiat un ciclu, se reîntoarce la inocență, după integrarea a tot ceea ce a acumulat în această aventura.
Lumea reprezintă trezirea conștiinței prin puterea autoregulatoare a Sinelui creator, care ne permite să asimilăm și să integram sufletește zbuciumul creator al eternei transformări. Nebunul este punctul zero care tinde spre infinit divizându-se.
Eu am privit fiecare arhetip, prin prisma potențialului său cel mai înalt și așa am ales să-l reprezint pe pânză.
În ultimii doi ani am reprezentat opt cărți din Arcana Majoră, așa cum le-am înțeles și le-am simțit manifestându-se în viața mea și nu numai. Pentru că, atunci când deschizi această fereastră interioară, ai acces la un vast ocean informațional numit inconștient colectiv. Și-l accesezi cu o minte superioară, în care timpul și dualitatea se estompează
Pentru mine Tarotul nu este doar un proiect artistic, este un instrument pe care-l folosesc pentru a-mi înțelege universul interior, pentru a anula polaritățile trăirilor sufletești, pentru a mă înțelege și a mă simți în profunzimea mea.
Împăratul (The Emperor)
Reprezintă elementul structurant, nevoia noastră de stabilitate, de siguranță și continuitate. Arată cerința noastră de independență față de condiționările naturii – contrar abandonului față de fluxul neîntrerupt al creației (Împărăteasa). El întruchipează pătratul, ea cercul. De aceea el crede în dezvoltări liniare, iar ea în cicluri. Din perspectiva lui totul are un început și un sfârșit, ea, dimpotrivă, vorbește despre eterna ciclicitate, și despre re-naștere.
Marele Preot (The Hierophant)
Este arhetipul exprimării divinității pe Pământ. Este omul ideal care prin extensie reprezintă universul ca un întreg. Este firul care leagă universul interior de cel exterior și le dorește în armonie. Marele Preot este căutarea unui sens al vieții.
Spânzuratul (The Hanged Man)
La nivel psihologic egoul este cel ce se sacrifică aici, pentru a se contopi cu Sinele Mare. Trăirea indispensabilă pentru această transformare este întâlnirea cu moartea (arcanul următor din Tarot), însăși tema centrală a riturilor de inițiere ale tuturor cultelor misteriilor.
Înțelegerea propriilor limite supune egoul, care predă conducerea instanței superioare a Sinelui.
Turnul (The Tower)
Este arhetipul căderii. Vechile constructe mentale și structurile emoționale se prăbușesc iar Nebunul trebuie să părăsească Turnul. Indicată ar fi o rafinare a simțurilor care-l va avertiza din timp când se apropie de acest salt în gol. Nebunul poate transforma căderea, pe care omul deseori o ia în tragic, într-un albastru zbor. Un zbor al evoluției.
Este imperios necesar ca Turnul sa fie construit în interiorul ființei. Este singurul loc care nu poate fi atins de nici un aspect exterior.
Steaua (The Star)
După întâlnirea nu tocmai plăcută cu Turnul, în zborul său înspre cerurile înalte, Nebunul întâlnește Steaua care reprezintă arhetipul aspirațiilor inconștiente, liniștea, speranță și bucuria de a trăi în virtutea înțelegerii că există o lume mai înaltă pe care nu o știe dar o simte. Aici este un moment de credință pură în divinitate. Nebunul știe deja că este mult mai mult decât ceea ce crede că este iar ceea ce i se părea îndepărtat, inaccesibil se află atât de aproape. Acestă stare dată de prezența Stelei este primită ca pe o binecuvântare, ca pe o vindecare a tuturor traumelor colectate în această călătorie.
Luna (The Moon)
Cartea misterului Lunar, legătură între aspirația inconștientă (Steaua) și efortul conștient (Soarele) este axa dintre lumea interioară și cea exterioară. Aici sufletul se zbate în strâmtoarea dintre polarități, cuprins de teama izvorâtă din inconștient care se agață cu disperare de valori aparent solide.
Este un puternic simbol al eului care se ascunde îndărătul acestor pseudo-valori din teama de a se pierde în lipsa de repere și sens al spațiului interior.
Soarele (The Sun)
În lumina Soarelui totul devine simplu, energia agitată de magnetismul Lunii iese strălucind la suprafață. Soarele este pasajul vieții noastre în care suntem parcă atinși de grația divină. Tindem către unitate, fraternitate, energia care unește ne ghidează în detrimentul celei care separă.
Lumea (The World)
În centrul cărții se află un motiv erotic : tânăra zeiță în care se împlinește drumul început cu NEBUNUL, pentru ca în final să se ajungă la un nou început de drum. În felul acesta întrebarea despre sens cade de la sine: sensul se află în el însuși, în eliberarea de căutarea lui, căci însuși drumul este țelul.
Acesta este paradoxul oricărei deveniri, reprezentat în arcan prin tânăra zeiță prinsă în dans cu Universul.
Untitled
Araera
The Watcher
Queen Of Cups
Related Posts
Actrița Nora Cupcencu expune pictură la Dublin →
