Eveniment

Published on aprilie 1st, 2021 | by Marius

0

Acum trei ani, la Iași, expoziția-amfiteatru a pictorului Emil Ciocoiu

Marius Tița

În 2008, când pictorul Emil Ciocoiu împlinea 60 de ani, un proiect vast, cu album și expoziții peste tot în țară, a fost lansat, în coordonarea profesorului universitar Ionel Constantinescu, cunoscutul colecționar, prieten de mare suflet al maestrului Ciocoiu. Coordonarea este puțin spus, mult prea puțin spus. Profesorul Ionel Constantinescu a avut ideea acestui mare eveniment, a făcut harta și listele, a mobilizat forțele, a lansat apelurile necesare, la nivelurile înalte și, cu infinita sa delicatețe, ne-a lăsat impresia nouă, celor care eram în echipa entuziaștilor și privilegiaților implicați, că noi am fi mutat munții din loc. Turneul prin țară cu expoziția amplă alcătuită de pictorul sărbătorit prevedea și o oprire la Iași, la prestigiosul Palat al Culturii, numai că, în 2008, Palatul era în plin efort de restaurare, unul foarte serios, finalizat după opt ani. Atunci, în 2008, retrospectiva aniversară Emil Ciocoiu s-a deschis la București, apoi la Cluj și, în toamnă, la Craiova, Iașiul rămânând în gândurile noastre.

După exact un deceniu, în 2018, ni s-a îndeplinit acest mare vis, o mare expoziție cu impresionanta pictură a lui Emil Ciocoiu fiind deschisă la Palatul Culturii din Iași. Profesorul Ionel Constantinescu ne părăsise în 2012 dar memoria sa a fost prezentă în impresionantul eveniment de la Iași, ca în toate momentele în care pictura maestrului Emil Ciocoiu a fost în centrul atenției admiratorilor săi.

Expoziția Emil Ciocoiu de la Iași, din 2018, a fost organizată sub auspiciile Familiei Regale a României și a fost curatoriată în mod determinant de Iulia Scântei, senatoare din partea Iașiului în Parlamentul României. Un rol esențial a avut, în organizarea expoziției, Michaela Ganea, cunoscut manager cultural la European Artists Management (EAM), cu sediul la Bruxelles.

Vernisajul a avut loc joi, 29 martie 2018, și s-a bucurat de o redutabilă participare: ASR Principesa Maria a României, Andrei Muraru, consilier al Președintelui României, primarul Iașiului, Mihai Chirica, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai corpului diplomatic, ai mediului academic și cultural, și, deloc în ultimul rând, dragii prieteni și gazde, Lăcrămioara Stratulat, directoarea Complexului Muzeal Național Moldova din Iași, Valentina Druțu, șefa Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal, și toți cei care au fost amfitrioni timp de o lună, cât a fost expoziția pe simeza de la Palatul Culturii.

Emil Ciocoiu s-a pregătit în mod special pentru expoziția de la Iași, desfășurată în anul Centenarului Marii Uniri, dar și anul în care pictorul rotunjea șapte decenii de viață. Pentru întâlnirea cu publicul din capitala Moldovei, care fusese și capitala României, în vremurile de restriște dinainte cu un secol, pictorul a ales pânze deosebite, pe care le simțea potrivite pentru discursul artistic pe care îl propunea cu această ocazie. Mai mult, cu o dedicație impresionantă și o concentrare exemplară, a realizat două pânze mari, pentru legendarul Iași, la această mare expoziție. Fie vorba între noi, marele oraș nu ar fi trebuit să lase să îi scape aceste pânze. De câte ori pictorul aducea în România, la vreo expoziție, pânza sa ”Aachen bei Nacht”, admiratorii artistului din conducerea orașului Aachen, unde locuia de aproape patru decenii, aveau emoții, gândind că oricând cineva se poate îndrăgosti de această viziune și să cumpere pictura.

Înserare la Iași” face parte din această manieră de a trata emoționantul moment al apusului care veghează asupra orașului. Este teribil de vibrantă această pânză de mari dimensiuni, dedicată din suflet orașului Iași.

De o altă factură, puternică și cu o vibrație vizibilă în universul de tușe de culoare pură, ”Amfiteatrul Unirii” a dat numele expoziției și a marcat momentul istoric, în maniera profundă a artistului. Culorile dominante sunt cele trei culori ale drapelului național al românilor, culorile de bază din care se nasc toate celelalte culori și tonuri, iar în centru, în mijlocul nucleului acestei energii cosmice, se află coroana regală a României Mari.  În seria ”Amfiteatre” din creația lui Emil Ciocoiu regăsim sentimente aparte și trăiri intense, individualizate într-un discurs artistic profund, sub forma unor amfiteatre de energie universală. Să amintim ”Amfiteatrul iubirii”, ”Amfiteatrul păcii”, ”Amfiteatrul Luminii”, ”Amfiteatrul speranței”, și, din martie 2018, ”Amfiteatrul Unirii”.

La 1 august, anul de groază 2020, Emil Ciocoiu s-a ridicat la cerurile pe care le-a trăit în pictura sa. Ne-a lăsat amintiri și emoții cum nu se mai văzuseră până atunci iar noi avem privilegiul de a le mărturisiri. Expoziția ”Iași – Amfiteatrul Unirii”, vernisată la 29 martie 2018, la Palatul Culturii, este unul dintre aceste momente învăluite în lumina și culoarea operei lui Emil Ciocoiu.

Tags: , , , , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑