Infoagenda

Published on January 30th, 2015 | by Marius

0

Adina Romanescu expune „Iluzii“ la Institutul Cultural Român

Adina Romanescu expune „Iluzii“ la Institutul Cultural Român

În perioada 3-20 februarie 2015, Institutul Cultural Român găzduiește expoziția „Iluzii“ – pictură și desen – a artistei Adina Romanescu. Vernisajul a avut loc marți, 3 februarie, ora 18.30, și a fost susținut de Marius Tița.

Adina Romanescu (n. 1974) este licenţiată a Universităţii Naționale de Arte din Bucureşti, clasa prof. dr. Henry Mavrodin, și membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România. După absolvire, a beneficiat de o bursă de specializare în egiptologie la Universitatea din Cairo (2000-2001) și de o bursă la Biblioteca Nazionale Centrale di Roma, Italia (2009). A fost distinsă cu Premiul „Rimbaud” oferit de Ambasada Franţei la Bucureşti – secţia Grafică (1991), Premiul „Panait Istrati” acordat de Inspectoratul de Cultură – secţia Grafică, Brăila (1995), „Blasterfan” din partea Cenaclului Artelor Vizuale – secţia Grafică, Brăila, (1997), „Lucian Blaga” – Premiul al III-lea, secţia Pictură, Sebeş, jud. Alba (1998), Premiul Fundaţiei Arte e Arta, expoziţia „Balcic, inima reginei Maria”, Bucureşti (2006).

Artista a ilustrat volume de Omar Khayyam, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Topîrceanu, Tudor Arghezi, Paula Romanescu, Laurian Stănchescu ş.a. Are un palmares impresionant de expoziţii personale şi de grup. Lucrări ale sale se regăsesc în colecţii din România şi din străinătate: la Fondation Jacques Brel, Bruxelles; Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere; Muzeul Mixt Sebeş, jud. Alba; Societatea Română de Radiodifuziune; Muzeul Eminescu, Ipoteşti; Casa Memorială „Lucian Blaga”, Lancrăm; Fundaţia Arte e Arta, Bucureşti; MISR Romanian Bank & Goethe Institut, Cairo; Sibford School, Oxfordshire, precum și în colecţii particulare din Franţa, Egipt, Belgia, Filipine, Anglia, Italia, România.

A deschis primele sale expoziţii personale în perioada studiilor liceale: „Portrete Brel”, desen, Sala Cinema Studio, Bucureşti (1991) şi „Brel – mille visages”, grafică, Institutul Francez, Bucureşti (1992). Au urmat: „Poezia lui Blaga”, grafică, Festivalul Internaţional „Lucian Blaga“, Muzeul din Sebeş, jud. Alba (1995), „Peisaje fantomă”, ulei pe pânză şi pe carton, Societatea Română de Radiodifuziune, Bucureşti, „Zilele Eminescu”, grafică, Muzeul Ipoteşti (1999), „Forme şi umbre”, ulei pe pânză şi carton, Cercul Militar Naţional, Sala Rondă, Bucureşti, „Eminesciana”, acuarelă, Centrul Cultural „Ionel Perlea”, Slobozia (2000), „Bernini amore mio”, ulei pe pânză, cărbune şi sepia, Institutul Italian de Cultură, Bucureşti (2005), „Armonii”, ulei pe pânză, Biblioteca Judeţeană Argeş „Dinicu Golescu”, Piteşti (2008).

Expoziţii personale în străinătate: „Portraits Brel”, grafică, Fondation Jacques Brel, Bruxelles, Belgia (1991), „Shadows”, grafică, Universitatea Silpakorn, Bangkok, Thaïlanda, „Shadows”, grafică, Century Park Hotel, Manila, Filipine, „Lignes et couleurs”, grafică, Crédit Agricole Beaussier-St. Nicolas, Angers, Franţa (1997), „Egypt”, ulei pe pânză, cărbune, Goethe Institut, Cairo, Egipt, „People of Egypt”, ulei pe pânză şi carton, Centrul Egiptean de Cooperare Culturală Internaţională, Zamalek, Cairo, Egipt (2001), „Portraits et poupées”, ulei pe pânză, Office de Tourisme, Montmorillon, Franţa (2006).

10966806_1036136056413015_380232957_n

Tags: ,


About the Author



Back to Top ↑