Published on mai 22nd, 2022 | by Marius
0Artiști din stânga și dreapta Prutului s-au întâlnit la București
S-a încheiat, astfel, proiectul care a reunit 23 de pictori din stânga și din dreapta Prutului, adică din România și din Republica Moldova, pentru o conlucrare de două săptămâni. Începutul a fost făcut la galeria din strada Calderon, cu o expoziție de deschidere. Apoi artiștii au pictat plein-air la mănăstirea Plumbuita sau pe străzile Bucureștiului, descoperind un minunat patrimoniu arhitectural, mici palate de pe vremea când România era mare sau și mai vechi, unghiuri inedite și povești citadine. Picturile au fost aduse pe simeza Centrului Cultural ”Mihai Eminescu”, vineri, 13 mai, la un vernisaj onorat de prezența și discursul ambasadorului Republicii Moldova, Victor Chirilă.
Este un proiect amplu care se descoperă prin simpla descriere și prin picturile realizate și expuse. Mai mult de atât, această inițiativă a Primăriei Sectorului 2 și a Centrului său Cultural ne-a permis să descoperim artiști de mare valoare din Republica Moldova și să îi revedem la șevalet și pe simeze pe unii pictori care nu sunt străini simezelor bucureștene. Deși diferențele evidențiate prin frontiere există și fac ca distanțele de orice fel să pară și mai mari, acest proiect artistic a creat o excepțională atmosferă de normalitate, de act artistic și de management cultural de mare calitate și valoare.
Să îi amintim, neapărat, pe participanți: Alexandru Alavațchi, Vitalie Butescu, Diana Caisîn, Valentin Caisîn, Valentin Cebotari, Vali Irina Ciobanu, Gheorghe Coman, Victor Frimu, Radu Goia, Valentina Iachim, Maria Jardă, Lucia Juncu, Iurie Matei, Laurențiu Midvichi, Dmitri Murahovschi, Mircea Nastase, Radu Negru, Mugur Popa, Vasile Sitari, Marina Șendrea, Florentin Vesa, Mariana Gavrilă Vesa, Gheorghe Zvarici.