E bihorean, a cioplit cu Apostu și din această “școală” a plecat la facultatea de sculptură din București. Arde mai iute decât lemnul în care cioplește, se arde pe sine până când nu vom mai avea decât arta și amintirea sa. Este un sculptor de mare viziune. Vede psalmi și scoate structuri inimaginabile din trunchiuri de copaci. Am citit revelația pe chipul unor arhitecți când am spus că sculpturile sale sunt machete de orașe ale viitorului. Așa, cât noi de mari, sunt de anvergura unei case până la nori. Apoi ne întoarcem la citirea celor sfinte, la literele și desemnele lui Brâncuși, la îngeri și heruvimi, la fantasticul Crist ca un desen țărănesc de frescă bisericească. Totul este viziune, este chemare și ardere în opera lui Dan Gavriș. Nu este niciun pic de loc pentru calcule pământești și trăiri nesincere. Este artă revelată în stare pură, mângâiere de artist prin destin și blestem, cald precum lemnul, respectuos precum piatra, delicat precum ceramica. Nu vă fie frică de Dan Gavriș și, mai ales, înțelegeți-i arta, e curată Înălțare! (Marius Tița)