Atelier Daniel Stancu -„Cetatea copiilor” și „Cămașa de icoane”
Marius Tița
E din Râmnicu Vâlcea, vine de acolo și se întoarce acolo. Nu știi unde își trage sufletul, în răsăritul de soare bucureștean sau la dicanul vâlcean. Sigur, însă, e cu sufletul la el în permanență și face totul doar cu suflet. Își pune pe lemn un grund special și apoi pictează ziduri de biserică dar cât un pod de palmă. Miniaturizează sfinții să îi putem avea mereu cu noi, aproape, ca o cămașă, și o poartă printre oameni din toată lumea, prin tot felul de lumi.
Face multe lucruri minunate, pictează lemnul adunat din pădure sau chiar din lucrurile oamenilor, dar și pânza cea mare, desenează pe hârtie dar alcătuiește și obiecte din tot felul de gânduri, viziuni și observații. A scris din Noica precum o curgere de râu de ie și a pus-o alături de cămașa din urechi ce știe sunete, într-un proiect de muzici. E tradiție și canon în lucrul lui Daniel Stancu, este miros de lemn ce lucrează a catedrale vii și nebunie frumoasă de artist plastic, meșter în imagini și idei.
Related Posts
Pavel Obreja, sculptură, Hanna Kozetletska, pictură. La București →
Sentimente marine, cu pictorul Marin Răducu →
O revelație, pictura Anei Iulia Miheșan →
