Reportaj
Published on februarie 8th, 2016 | by Marius
0Ca nou, un hipogeu antic se deschide vizitatorilor
Cam prin anul 330 d. H., la Tomis, ce avea să ajungă mai târziu orașul Constanța, a fost construit un mormânt tip hypogeu, dotat cu tot ce îi trebuie. În 1988, muncitorii la niște blocuri din Constanța, știind că oricum sapă într-o zonă intens arheologică, au descoperit acest mormânt care, după 1700 de ani, era păstrat încă foarte bine. Arheologii Constantin Chera și Virgil Lungu au avut grijă de el și au alungat de la început orice idee de dare de buznă a vizitatorilor în acest spațiu excepțional. La începutul anilor 90, profesorul Dan Mohanu îi aplică mormântului primele restaurări in situ.
În 2006, cei de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Optoelectronică (INOE) din Măgurelele Bucureștiului au scanat cu tehnică și grijă acest obiectiv arheologic. Apoi, l-au turnat 3D, în plastic care mai ține câteva mii de ani, și l-au pictat cum era el pictat, adică au făcut o reconstruire identică, 1 la 1, astfel ca publicul să aibă acces la ce
În mai 2015, reconstituirea a fost prezentată la Biblioteca Academiei, ocazie cu care ne-am fotografiat cu acestă minune a științei și tehnicii și am aflat detalii, de la specialiști, despre cum s-a lucrat și ce știe să facă INOE. De altfel, Roxana Rădvan, coordonatorul Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice (CERTO) al INOE2000, a promis că vom vedea, în curând, și alte minunății realizate de laboratorul lor de-a dreptul alchimic.
De la Academia Română, unde a fost prezentată ca o vedetă, ceea ce și este, macheta mormântului tip hipogeu din Tomis a fost înghesuit expusă permanent la Muzeul de istorie și arheologie din Constanța contemporană.
Marius Tița
Pereții miniaturali ai hipogeului
Daiana Savopol Roxana Rădvan
Roxana Rădvan – interviu pentru Mihaela Helmis