Reportaj

Published on octombrie 30th, 2021 | by Marius

0

Centrul Cultural ART4ALL

Daniela Drăgulescu

Împreună cu Bogdan Drăgulescu, am înființat Centrul Cultural ART4ALL în  dorința de a crea un spațiu de legătură între creatori și receptorii lor, un loc unde artiști sau simpli iubitori de frumos își pot împărtăși cunoștințele, preocupările și visele, unde își pot afișa realizările, unde pot învăța unii de la ceilalți, pot descoperi valențele unui anumit produs sau se pot doar bucura de spectacolul vizual oferit de realizatorii acestui program.

Suntem pe Facebook și am realizat și un spațiu virtual pe canalul de YouTube ART4ALL. Acesta va fi un loc unde artiștii români și tehnicile lor pot fi accesate online oricând și de către oricine dorește din întreaga lume. Actualmente lucrăm la realizarea unui VIDEO FORUM VIRTUAL al artiștilor plastici de pretutindeni sub forma unui jurnal video de călătorie care să ateste perenitatea valorilor artistice contemporane ale neamului nostru- un jurnal care se va desfășura pe sezoane a câte 3 artiști consacrați, material video în acord cu personalitatea artistului prezentat dar imprimându-i în același timp și un aer ludic, creativ, deconectant. Structural fiecare proiect va avea puncte fixe de reper (întrebări despre arta sa, despre locurile și lumea de idei evocate de aceasta, despre materialele pe care le folosește și calitățile lor precum și un chestionar tip quizz). Dar va mai exista și o zonă de libertate absolută acordată fiecărui artist în parte, pentru ca acesta să expună și să posteze orice va simți el important să ne deconspire despre sine și arta sa. Printre aceștia se numără artiști din tara cât și din diaspora cum ar fi Mircia Dumitrescu, George Tzipoia, Aurel Vlad, Mircea Roman, Daniela Făiniș, Ruxandra Sibil Mermeze, Ilie Berindei, Rodica Costianu, Livia Balu.

ARTFORALL  este o tribună de exprimare și expunere virtuală, liberă de orice restricții ale unui vremelnic destin vitreg al artelor.

Și cum destinul actual al culturii în general și al artelor vizuale în special, ca în mai toate perioadele de criză ale omenirii, este unul extrem de vitreg, credem cu tărie în necesitatea stringentă a unui astfel de demers care să ofere acces neîngrădit la această enormă energie creativă acumulată în operele artiștilor care altfel, în lipsa unui sprijin constant și a unei comunicări neîntrerupte  cu prieteni cu lumini asemenea, s-ar putea irosi în neantul uitării și  al indiferenței.

Centrul Cultural ART4ALL


About the Author



Back to Top ↑