“Colecționarul de vise” Marian Simon este de văzut în Turnul Sfatului din Sibiu
Și în acest an, în miez de august, Marian Simon ne așteaptă în Turn, în legendarul Turn al Sfatului din Sibiu, să ne povestească visele sale, să vorbim despre realitate, despre deasupra de realitate și chiar de dincolo de realitate, totul prin prisma magică a artei sale.
Expoziția “Colecționarul de vise” se petrece din 1 august până pe 15 septembrie, în trei dintre etajele ascunse în Turnul din Sibiu. Și, știm cu toții, nu este prima dată, Marian Simon a expus în fiecare an, în Turnul Sfatului, despre “Ființă” și “Ființare”.
Vernisajul expoziției lui Marian Simon “Colecționarul de vise” are loc sâmbătă, 13 august, de la ora 11, și va fi susținut de criticul de artă dr. Marius Tița. Vernisajul nu are nicio legătură cu data de 13. Sau, poate are!?
“Colecționarul de vise”, expoziție de Marian Simon, Turnul Sfatului din Sibiu, 1 august – 15 septembrie 2016, vernisaj: sâmbătă, 13 august, ora 11, prezintă Marius Tița.