Published on October 12th, 2014 | by florin
0Creaţie plastică la tabăra – „Măldăreşti plein-air”
Mirela Hagiu
“A fost o tabără cu oameni deosebiţi, de la care ai ce vedea şi cu care ai vrea să te reîntâlneşti. Personal, am fructificat chiar şi vremea nefavorabilă, descoperind în Horezu o bijuterie de biserică pe care nu am putut-o lăsa pentru o “dată viitoare”. Măldăreştiul este impresionant, cu izvoare împodobite cu icoane, cu celebrele cule, cu livezi şi gospodării, care reprezintă nu doar frumuseţe, ci şi istorie. Sper să revin în acest loc încărcat de minuni.” (Mirela Hagiu)
Marinela Măntescu
“Venind pentru prima dată la Măldăreşti, am descoperit o încărcătură inimaginabilă în această zonă, una menită să îl determine pe artist să îşi gândească mult mai profund compoziţia plastică. De aceea, fiecare artist, a umărit o anumită zonă de interpretare, mai apropiată de stilul ori de sufletul său. Oamenii au fost minunaţi, iar discuţiile plăcute, cu numeroase schimburi de păreri şi de poveşti.” (Marinela Măntescu)
Ioana Mihăiescu
“Pentru mine, tabăra a reprezentat un moment de introspecţie prin care am încercat să mă redescopăr. Măldăreşti a desemnat o experienţă de neuitat, un moment de relaxare dar şi de regăsire interioară, deosebit de valoros pentru viaţa unui arhitect care îşi petrece majoritatea timpului la planşetă. Cum era de aşteptat, produsul acestor zile s-a concretizat într-o colecţie palpabilă de stări emoţionale diversificate, pline atât de istorie, cât şi de poveşti.” (Ioana Mihăiescu)
Adriana Oancea
“Mi-am dorit dintotdeauna să văd culele din Măldăreşti, şi de aceea am fost cucerită încă din prima clipă, de frumuseţea lor monumentală şi de atmosfera acestui areal plin de istorie. Fiind o mare iubitoare de natură şi având toamna ca anotimp preferat, pentru mine tabăra a fost un prilej de a picta într-o atmosferă bucolică şi de a încerca să transpun în lucrările mele, măcar o mică parte din farmecul acestui loc.” (Adriana Oancea )
Angela Tomaselli
“Pe parcursul taberei, am avut răgazul să văd pe îndelete frumuseţea interioarelor culelor Greceanu şi Duca, două construcţii extraordinar de frumoase şi de pitoreşti, să admir frescele pe care le-a realizat pictoriţa Olga Greceanu şi să mă las inspirată de legendele acestora. Apoi, m-am găsit în mijlocul unei foarte agreabile companii, un grup de oamenii extrem de serioşi şi de preocupaţi de meserie, fapt care ne-a permis un schimb interesant de impresii.” (Angela Tomaselli )
Andreea Ionaşcu
Ammar Alnahhas
“Mi-a plăcut foarte mult Măldăreşti, cu istoria şi atmosfera sa. Aici, lângă ceilalţi artişti, m-am simţit foarte bine şi am realizat nişte peisaje destul de diferite de stilul meu artistic, pentru că aceste locuri impresionante, m-au inspirat să pictez aşa cum nu aş fi reuşit într-un alt loc.“ (Ammar Alnahhas )
Corneliu Drăgan-Târgovişte
“Am descoperit cu ocazia acestei tabere atât Măldăreşti, cât şi Horezu. Apoi, m-am integrat în acest dialog al artiştilor, redând emoţia şi atmosfera acestor locuri, unde gaseşti la fiecare pas ceva care să te convingă că merită să fie observat, studiat şi redat plastic. Oamenii locului au fost ospitalieri, joviali, şi de aceea, am încercat să le surprind în trăsăturile penelului, tocmai această căldură sufletească.” (Corneliu Drăgan-Târgovişte)
Laurenţiu Midvichi
“M-am bucurat că am avut ocazia să pictez în localitatea Măldăreşti, unde ştiam că o să găsesc două cule, dar nu m-am aşteptat să descopăr şi locul din jurul lor. Biserica – monument istoric din 1790 – m-a atras foarte mult, alături de întregul peisaj tomnatic. Apoi tabăra a fost un prijlej de a cunoaşte artişti noi, de a stabili contacte şi de a vedea şi alte tehnici de lucru.” (Laurenţiu Midvichi )
Mihai Şerbănescu
“înnumăr pe degetele de la o mână, locurile de unde mi s-a întâmplat să plec cu părere de rău, iar Maldareştiul a fost unul dintre ele. Există o suită de motive care m-au fermecat dar dincolo de această plăcere, m-au îndemnat şi la gândire plastică. E vorba în principal de cule, mai ales de detaliile lor arhitectonice, care se ivesc abia după ce sunt privite pentru o vreme”. (Mihai Şerbănescu )
Petti Velici
“Tabăra care tocmai s-a încheiat a avut o temă care nu poate fi enunţată în cuvinte, ci numai simţită. Valoarea locului şi-a pus puternic amprenta asupra artiştilor, iar această neforţată stare de lucru a fost mai mult decât binevenită. Lucrările s-au aşternut într-o manieră profund subiectivă, întrucât am lucrat fiecare separat şi urmându-ne propria viziune am realizat un dialog al culorilor, al subiectelor şi al compoziţiilor.” (Petti Velici )