Eveniment

Published on March 21st, 2018 | by Marius

0

Culoare, imagine, sunet și cuvânt. Vibrații de culoare, la Mogoșoaia

 

Culoare, imagine, sunet și cuvânt. Vibrații de culoare

Ediția a II-a

20-30 martie 2018

 

Alexandra Teacă

Ana Rus

Luminița Gliga

Andreea Gherghel

Ioana Gîtlan

 

Vernisajul a avut loc vineri, 23 martie 2018.

Curator: dr. Marius Tița

Coordonator proiect: Laura Gîtlan, Centrul CONTEMP-ART

Dana GLIGA

Asistăm la un cadru al călătoriei în timp, gazda aparținând secolului al XVIII-lea, pe unde și-au purtat pașii apartinatori ai unei clase sociale alese, precum: Brâncoveanu, Cantacuzino, Bibescu. Traversăm controversata istorie, pe care această nestemată arhitecturală a depașit-o cu mândrie și revenim la trei secole distanta, în 2018, când spațiul primește dovezi de artă contemporană.

Expozitia ”Vibrații de culoare”, parte a proiectului ”Culoare, Imagine, Sunet și Cuvânt” prezintă artiști vizuali de diferite generații și diverse exprimări stilistice: Alexandra Teacă, Luminița Gliga, Ana Rus, Andreea Gherghel și Ioana Gâtlan.

Lucrarile Alexandrei Teacă se individualizează prin modelarea a priori a discursului artistic, în spiritul simbolismului. Se remarcă reale efuziuni cromatice, caracterizate de paradigme ale dinamicului, în diverse forme. Privind atent fiecare lucrare de pictură, ai impresia că urmează o integrare a sinelui într-o legendă din care se deslușește starea artistului în această avalanșa a ideilor și a incercării de atribuire a unui caracter epistemologic.

Dinamismul contopit cu vizibile ”versuri” ale clar-obscur-ului identificate cu lucrările artistei Luminița Gliga, creează o scenă a expresiei, a verbalizării cromatice și a formei, în care apanajele picturii – linia, culoarea, mesajul – sunt gradate cu chibzuință. Este remarcată disciplina compoziției și capacitatea de exprimare.

Iscusința artistei Luminița Gliga este conferită de celeritatea cu care forma abstractă derivă dintr-un figurativ stampat, desprins din ”citadine”, stilizat – vetuste. Caci ”vocabulele” picturale ale Luminiței Gliga sunt arbitrare în fața subiectului, temei, primordial fiind intelectul și monologul acestuia față de realitatea subiectivă.

Concluzionând discursul Luminitei Gliga, deducem o meta-comunicare în care reverberația talentului este reprezentată de imagini caleidoscopice, derivate din har.

Tridimensional – Ana Rus este prezentă în aceasta expoziție cu 14 lucrări, din care survine exercițiul artistic neîntrerupt, definitivat într-o maturitate a expresiei artistice, în spiritul scolii clujene.

Artista modelează cu minuție forma ce se întâlnește cu subiectul. Caracteristicile impresionismului se înțeleg prin tentele figurative, iar modernismul concurează prin expresie cu simbolismul.

Toate aceste exprimări sculpturale, pe care le privim astăzi, sunt micro-exegeze ale prezentului, raportate la subiecte arhaice.

Andreea Gherghel ne surprinde într-un mod plăcut, cu un reviriment caracteristic artelor avangardiste de secol XX, în care suprarealismul acordat temei centrează note dadaiste și simboliste. Materialul, din creațiile artistei, devine tributar unui spectru interpretativ, flexibil, debordant, nicidecum cantonat.

De remarcat este talentul deosebit al desenului, care reiese în compozitia personajelor umane, precum și perspectiva și racordarea acestora la proportionalitate. Cadrul lucrarilor artistei Andreea Gherghel fiind de povesti ale Cronos-ului, în care personajul uman este calator prin propria realitate.

Avem în această expozitie, privilegiul de a prezenta o altă formă a artei, fotografia. Ioana Gatlan se alătură notelor simboliste ale celorlalte genuri artistice. Lucrările sale se focusează pe subiecte de factură contemporană, în care aspectează formele citadinului, dovedindu-se a fi un fin caracteriolog al ființei umane și vietăților în general.

Predominanța subiectelor din arta fotografiei Ioanei Gatlan este subliniată de un documentarism care se intersectează, iarăși, cu simbolismul.

Generic, avem o cvint-valență. Simbolismul este succedat de formele insolite ale suprarealismului și de rigurozitatea și categoricul expresionismului abstract, sau de impresionism, modernism. Însă, dintre toate acestea, culoarea și linia răzbat marcând disjuncția ”obiectiv – subiectiv”.

Aceste exerciții de imagine, dialectice, sunt, de fapt, silogisme ale istoriei artei contemporane și marchează capitolul unor mărturii teoretizabile. Ceea ce este definitoriu în acest context reprezintă sensul ontologic al artei.

Vibratii de Culoare, – Quot erat demonstrandum!

Marius Tița

Dana Gliga

Ana Rus

Alexandra Teacă, Luminița Gliga, Andreea Gherghel

Andreea Gherghel, Ioana Gâtlan

Alexandra Teacă

Laura Gîtlan

Pictură de Luminița Gliga

Sculptură de Ana Rus

Pictură de Alexandra Teacă

Grafică de Andreea Gherghel

Pictorul Ion Gâtlan și creațiile fiicelor sale, grafică de Andreea Gherghel și fotografie de Ioana Gâtlan

 

Alexandra Teacă, pictură

Ana Rus, sculptură

Luminița Gliga, pictură

Andreea Gherghel, grafică

Ioana Gîtlan, fotografie

Marius Tița, curator

Tags: , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑