Eveniment

Published on februarie 23rd, 2020 | by Marius

0

DARADICII, pictură

 

DA

RA

DICI

expoziție de pictură

Iulia Cândea Daradici

Constantin Daradici

Bogdana Maria Daradici

U Art Gallery

Iancu de Hunedoara nr. 8 etaj 7  București

14 februarie – 10 martie 2020

Vernisajul a avut loc miercuri, 19 februarie, și a fost susținut de Marius Tița.

Iulia și Constantin Daradici erau doi pictori tineri și frumoși, cunoscuți și apreciați de toată lumea. Și-au făcut o familie frumoasă iar când primul copil, Bogdana Maria, a început să picteze, din ce în ce mai preocupată, expozițiile personale de până  atunci au devenit ale familiei, ale familiei Daradici. În urma cu 3 ani, Constantin Daradici a plecat în veșnicie dar expozițiile lor, adevărate sărbătoari ale luminii și culorii, se impuseseră în programul galeriilor bucureștene și în sufletul admiratorilor. Îmi amintesc de ultima expoziție la care Constantin Daradici a fost prezent, cea din 2016, 3 noiembrie, mai exact, din Rectoratul UPB. Iulia Cândea Daradici și Bogdana Maria Daradici continuă să organizeze expozițiile familiei, reinventând atmosfera marilor simeze Daradici și oferindu-ne senzația că pictorul Constantin Daradici este printre noi, privindu-ne blând cercetător, zâmbind când trebuia sa facă o apreciere.

Pictura celor 3 Daradici este o construcție cromatică la propriu, culorile dând contur și greutate, dând trăsături personajelor și orizont peisajelor. Este o adevărată știință a așezării culorilor, într-un discurs coerent și puternic. Constantin pare că pictează cu fulgere globulare, ce acumulează forța culorilor, Iulia plutește între orizont și tărm, în tușe ample, iar Bogdana privește cu uimire schița de atelier și grafica de sarjă, venind mai în zilele noastre cu opțiuni plastice aparte. Sunt 3 expoziții într-o simeză Daradici dar expoziția celor 3 nu este o simplă însumare a celor 3 creații. Vorbim natural de simbioză și chiar de complementaritate dar nu de confuzie. O expoziție cu cei 3 Daradici este o veste bună și luminoasă, ca reconfirmarea unei tradiții care triumfă natural asupra oricărei greutăți de organizare. Este o sărbătoare și toti participantii rezonează la această întâlnire și redescoperire. (Marius Tița)

Bogdana Maria Daradici, Marius Tița, Iulia Cândea Daradici

   

Tags: , , ,


About the Author



Back to Top ↑