Eveniment

Published on aprilie 7th, 2015 | by Marius

0

Esențial, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Expoziţia Anuală de Artă Religioasă şi Restaurare „Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi Restaurare”

 

A fost vernisată în ziua Floriilor ortodocșilor și chiar a Paștilor, la catolici. Expozițiile artiștilor grupați în Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România (AFAPRR), anualele sau orice altă manifestare tematică, sunt mereu prilej de înălțătoare întâlnire cu spiritualitatea profundă și cu minunata creație a celor care fac sau refac icoane. Desigur, luăm acest termen în limitele largi ale contemporaneității, chiar în spiritul virtualului care ne apropie totul, inclusiv simțirea religioasă. Artiștii creatori sau restauratori de iconografie religioasă sunt intermediari între sacrul simțirii și profanul viețuirii, cei care ne aduc, de multe ori, adevărul într-o grăbită lume de simulare și eroare.

11117926_1000433616653107_783840130384198244_o 4

9 8

Marius Tița, Cristian Olteanu, Florin Filip

Expoziţia Anuală de Artă Religioasă şi Restaurare „Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi Restaurare”  ne așteaptă, cel puțin în perioada 5–23 aprilie 2015, de miercuri până duminică, între orele 9.00–17.00, în Sala „H. H. Stahl”, Foaier şi în Sala „Lena Constante”, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București.

1 2 4 

Elena Murariu

3 3

11 12

Mihnea Tița și Marius Tița, în fața unei picturi de Gheorghe Dănilă

Marius Tița și sculptorul Șerban Vrăbiescu

14 15

Împreună cu poeta Paula Romanescu și pictorul Ion Grigore

16 5

                                                               Sculptorul Ovidiu Dumitru și fiul său, Radu Dumitru

1 4

Marius Tița, Cristina Tița, pictorul George Băjan

1 2

Directorul de comunicare al Muzeului gazdă, Iulia Grumăzescu

Foto: Mihnea Tița, George Băjan, Marius Tița        

Vernisajul Expoziţiei Anuală de Artă Religioasă şi Restaurare „Cădere, Ridicare, Supravieţuire. Arta sacră. Creaţie şi Restaurare” în viziunea fotografului Alex. Dinu-Șerban

4  2

  1  3

Claudiu Victor Gheorghiu, Mihai Dumitru, Elena Murariu

6  21.Puiu Costachi Dumitras

                                                                                                                                 Puiu Costachi Dumitraș

5   8

18.Mihai Rotaru9 7

10  19.Bogdan Breza

Bogdan Breza

20.Lisandru Neamtu   22

11 12 13 1614  17

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑