Eugen Raportoru sau pictura de dincolo de culoare
Cristina Tița
E ca atunci când privești direct la soare și ochii ți se strâng cât o fantă îngustă prin care vezi lumea. Dar asta nu-i de ajuns. Te poți hotărî să faci poze. Și cum fotografiatul a devenit una dintre cele mai populare arte, a face poze contre-jour după ploaie, cu urma norilor în tot ce se pot reflecta, a devenit o tentație obișnuită.
Dar cum ar fi să pictezi așa. Peisajele, florile, oamenii, tot ceea ce ți se arată să fie văzut dincolo de lumină, în umbre strălucitoare de negru și nesfârșite tonuri de gri, cu luciri vibrante de culoare, neașteptate și binevenite.
Eugen Raportoru își pictează lumea așa cum o vede. Plină de forță, de umbre și întuneric pur. Peisajele sunt clare, cu detalii pline de mișcare și poezie. Umbra înserării sau poate soarele pieziș transformă culorile în doar amintiri despre ele care răzbat din fiecare pânză. Peisajele te învăluie, se adună într-un oraș necunoscut alcătuit din case știute, calcane vechi luminate ca-n vecini, o bucățică de Sozopol din care se aude marea, câteva Veneții desenate ca prin vis, din plutirea bărcii pe canale, locul în care mi-am uitat bicicleta galbenă, case și terase în care oamenii se întrezăresc, colțuri din Paris, ca să ne amintim că ne e dor, biserici și palate grațioase, așezate pe străzi pe care ne-am putea plimba oricând.
Expoziția de pictură deschisă de Eugen Raportoru la sala Constantin Brâncuși este de fapt o invitație la o călătorie prin lumea lui. Un pictor adevărat ne adună într-o proiecție a imaginației sale, atrăgându-ne în locuri neștiute pe care le admirăm de parcă le-am cunoaște de-o viață. E ca și cum partea cea mai adâncă a întunericului și a uitării ar deveni, preț de o clipă, lumea în care trăim.
Cristina Tița, Marina Roman
Marius Tița, Cristina Tița, Eugen Raportoru, Lisandru Neamțu
Gabriela Culic
Foto: Marius Tița
Related Posts
Artiștii merg în tabără, la Tescani →
Salon Medieval de București →
Pe simeze, George Costea și prietenii →
