Eveniment
Published on aprilie 15th, 2019 | by Marius
0Mihai Bara expune la București
MIHAI BARA
Expoziție de pictură și grafică
7-28 mai 2019
Palatul Parlamentului, București
Sala ”Constantin Brâncuși”
Vernisajul a avut loc luni, 6 mai, și a fost susținut de Marius Tița.
Pictorul Mihai Bara
Turnul Babel
Pictură cu cetate și oameni
Marius Tița
Mihai Bara se exprimă în parabole și pilde, ca un vrednic fabulist, în alegorii și metafore, ca un eseist abil, în culoare și formă, ca un inspirat și sensibil pictor. Fiecare dintre cadrele pe care, cu inteligență și adâncă observație, le pictează, spune o frumoasă înălțare de om al cetății, care își pictează semenii – îngeri, demoni, saltimbaci, ctitori, clovni, clevetitori, lunatici, circari, Eve, ipocriți – așa cum vechii flamanzi le puneau chipul pe pânză celor din jurul lor.
Construcția artei lui Mihai Bara este impresionantă, plină de energie, cu suprafețe tăiate în geometria cromatică dar antrenate într-o mișcare circulară, plină de energie, a lecturii. Cadrul este extrem de dinamic, suprafețele de culoare par a se așeza de la sine, ca într-un dans cinematografic, alcătuind personajele și peisajele lui Mihai Bara. Exprimarea este puternică, evident concisă, într-o efervescentă exuberanță. Nu există tipare, nu se aliniază și nu se încadrează. Expunerile într-o imponderabilitate ce aglomerează rampa scenei mă transpun în atmosfera marilor defilări de Mardi Gras, când marionetele și baloanele cu față umană zâmbesc hidos și par a se apleca drept spre tine, pentru a te privi în ochi după ce te-au descoperit în mulțime. Este un carnaval cu iz medieval, în care se zvârle cu flori și sarcasm, cu lumini și adevăruri.
Nu este niciun monstru în pictura lui Mihai Bara și nimic monstruos. Grotesc, da, poate și burlesc, dar lipsite de intenția de a ne speria sau de a ne certa. Figurativul este intens și original, cu accente groase care dau dimensiunea și ritmul discursului, conturând un abstract aparent. Vorbim, de fapt, de nivelul subtil al unei expresii creative, artistice, de mare forță și originalitate. Creația artistului fascinează și ne atrage să o deslușim, sensibil și cald, prietenește. Este mesaj și artă în creația lui Mihai Bara iar simeza va fi întotdeauna agora de lumină în care ne vom descoperi, noi, cetățenii ce jucăm în pictura sa.
Depășind obstacolele vieții
Consiliul
Fiesta bască
Scara puterii
Trișorul prins
Mergând nicăieri
Clovn și tigru
Bâlci
Lunga noapte albă Cetatea amenințată
Micul rege mare
Imagini de la vernisaj (6 mai 2019)