Piaţa de artă

Published on mai 15th, 2015 | by Marius

0

Samuel Mützner, pictor al luminii – o nouă licitație Goldart

Casa de licitații Goldart organizează luni, 18 mai, ora 19, o licitație specială, cu caracter singular, dedicată în întregime operei lui Samuel Mützner. Bazată cu precădere pe producția grafică a lui Mützner, așadar cuprinzând mai ales schițe, crochiuri, studii și numeroase desene ce prefigurează opera finită, lucrările acoperă, aproape în totalitate, atât răstimpul cât și întinderea tematică a creației maestrului.

Samuel Mützner s-a născut în 1884 și a început studiile artistice la Școala de belle-arte din București în 1899. În 1900 a plecat la München și apoi la Paris, unde a urmat cursurile Academiei Julian. După o scurtă revenire în țară în 1906, va pleca din nou în Franța în 1908, unde va picta la Giverny, în preajma lui Claude Monet. Este momentul în care pictorul nostru își consolidează limbajul impresionist și pointilist, ce-și va lăsa amprenta pe opera întregii sale vieți.

A fost un neobosit pictor-peregrin, care în călătoriile sale a ajuns în unele dintre cele mai exotice colțuri ale lumii : din Alger până în Japonia, din India și Ceylon, până în China, Coreea și Filipine, din Statele Unite ale Americii până în America Latină, el a cunoscut, ca nici un alt pictor român, locuri și moduri de viață diferite ce au exercitat asupra operei sale  o irezistibilă forță de atracție.
După căsătoria în 1923 cu pictorița Rodica Maniu, s-a aplecat cu interes asupra ambianței locurilor natale, influențat fiind de atracția soției pentru subiectele țărănești.
Peisajele au rămas și acum genul lui preferat : de-a lungul anilor a străbătut regiunile ardelene și bănățene, ținuturile muscelene și oltenești – reședința de vară a familiei era la Șopârlița, după cum a poposit adesea la Balcic, a cărui lumină și atmosferă îi aminteau de magia Orientului.

Desenele și eboșele prezentate în licitație sunt reprezentative pentru întreaga perioadă de creație a lui Mützner. Începând cu peisajele din Franța din perioada studiilor (un desen este datat 1904) și terminând cu personaje și priveliști specifice României anilor 50, cele peste 200 de lucrări dau măsura forței și originalității operei sale.

Toate aceste piese cuprind cvasi-totalitatea subiectelor atinse de artist de-a lungul vieții : peisaje și figuri din Franța (cu precădere din Bretania), personaje din Maroc și Alger, tătăroaice, turci și turcoaice, gheișe și vederi din Japonia, imagini din Caracas, numeroase locuri pitorești din țară, marine de la Balcic, vedute bucureștene, etc., dar și naturi statice și multe personaje – de la nuduri și modele în atelier, la portrete felurite și autoportrete.
Fondul actualei licitații ne dezvăluie încă o dată un Mützner fin observator al luminii, excelent desenator, atent la construcția formei, și nu doar pe admirabilul creator de ”impresii”.

a b

Tags: ,


About the Author



Back to Top ↑