Un secol de la nașterea lui Mircea Deac

Marius Tița

În ziua de 9 septembrie 2009, adică 09.09.’09, la GaAteCa se desfășura vernisajul expoziției pictorului Emil Ciocoiu. Desigur, am glosat pe această potrivire de cifre iar, la sfârșit, doamna Livia Deac mi-a dezvăluit că este chiar ziua de naștere a soțului său, cunoscutul specialist în artă, Mircea Deac. Mi-am fixat în minte această dată, gândind deja la momentul din 2021 când avea să se rotunjească un secol de la nașterea reputatului istoric și critic de artă. Nu aveam nicio îndoială că vom petrece cu toții acel moment, alături de sărbătorit. A venit acel moment, ziua în care s-a împlinit un secol de la nașterea lui Mircea Deac și nu pot decât să-i evoc pe cei alături de care credeam că aveam să sărbătorim. Distinsa doamnă Livia Deac ne-a părăsit de curând, pictorul Emil Ciocoiu a trecut în eternitate cu un an în urmă, în timp ce colecționarul Ionel Constantinescu, autorul acestor legături și întâlniri între oameni dragi sufletului său și infinitei sale iubiri pentru artă, s-a grăbit să ne părăsească în 2012. Mircea Deac însuși a plecat la cele veșnice, într-un februarie teribil de friguros, cel din 2015.

Mircea Deac s-a născut în 1921, la Oltenița, și a absolvit Facultatea de Litere si Filozofie dar și Academia de Arte. Nu a avut o viață ușoară, mai ales în tinerețea petrecută în timpul războiului, dar și-a dedicat întreaga viață artei, a studiat mult, a organizat evenimente de artă, a fost factor de decizie în domeniu și a scris mult, mereu, până în ultima clipă, fapt pentru care i-am mulțumit întotdeauna. În 2004 a publicat volumul ”Fără rame, fără soclu”, o sinceră mărturisire și fermă lămurire a vieții și activității sale.

Am fost printre primii care au văzut monumentalul său Lexicon, apărut în 2008. L-am primit chiar de la autor, cu generozitatea cu care m-a răsfățat mereu, și mult timp am fost scufundat în studierea acestei ample scrieri. Tentația enciclopedică exista pentru amândoi, a maestrului, pentru a ne transmite cât mai multe din cele știute și trăite, a mea de a descoperi aceste fapte și minuni. Cu îndrăzneala tinereții, căreia competența îi dă cuvântul cu toată condescendența, i-am mulțumit pentru munca pe care o face și i-am mărturisit că aș vrea să citesc și observațiile cât mai subiective ale unui personaj important care a trăit vremuri despre care se vorbește și a cunoscut artiști care ne entuziasmează. A zâmbit cum numai el știa să lumineze o discuție care îi plăcea și, nu după mult timp, m-a invitat să vorbesc la lansarea volumului său de amintiri despre pictorul Camil Ressu, profesorul său. Ca de obicei, am învățat mult din tot ce spunea sau nu spunea Mircea Deac, iar sentimentul de responsabilitate și încântare creat de ideea maestrului nu mă poate părăsi vreodată.