Vasile Mureșan și Anotimpurile sufletului
Clujean prin naștere și formare, însă târgumureșean prin adopție și printr-o susținută activitate artistică desfășurată timp de patru decenii, artistul Vasile Mureșan – Muri pentru prieteni, se prezintă în fața publicului sibian cu o suită de peisaje care alcătuiesc o expoziție unitară, elegantă, de mare ținută. Această expoziție ne dezvăluie doar una dintre laturile unei personalități artistice extrem de complexe. Căci parcursul artistic al sculptorului și pictorului Vasile Mureșan însumează numeroase căutări tematice, stilistice și tehnice, materializate în ani de muncă și în sute de lucrări create.
A învățat la Liceul de artă din Cluj-Napoca unde a primit o valoroasă lecție de artă predată de merituoșii săi dascăli Ioan Mitrea, Constantin Ilea și Anton Lazăr, iar mai târziu își continuă studiile la Institutul de Arte plastice „Ion Andreescu”, secția sculptură. Din 1978 părăsește Clujul pentru a-și lua în primire postul de profesor de desen la Hodac, apoi la Târgu Mureș. Mai târziu se specializează și lucrează ca muzeograf expert la Oficiul de Patrimoniu al județului Mureș, punând mult suflet în cercetarea vechilor icoane românești. În paralel cu aceste activități, desfășoară o bogată activitate artistică, participând cu lucrări la expoziții și tabere de creație în țară și în străinătate, în egală măsură ca mânuitor al dălții și al penelului.
Lucrările realizate de Vasile Mureșan, cât mai ales numeroasele maniere de abordare artistică pe care le-a încercat de-a lungul timpului ne duc involuntar cu gândul la ceea ce spunea marele artist al secolului trecut, Pablo Picasso, a cărui operă traversează aproape toate curentele artistice contemporane lui. În anul 1923, în discuția cu un jurnalist, acesta se arăta surprins de folosirea abuzivă a cuvântului „evoluţie” spunând: „Eu nu evoluez, eu sunt. Nu există, în artă, nici trecut, nici viitor. Arta care nu este în prezent, nu va fi nici în viitor”. Iar referitor la numeroasele stiluri pe care le-a experimentat în cariera sa, marele Picasso considera că acestea nu trebuie privite ca o evoluție, ca un progres, și că temele diferite exprimă și impun, în mod inevitabil, modalități de expresie diferite. În același fel vom încerca să privim și să înțelegem lucrările lui Vasile Mureșan, nu ca pe o evoluție, ci ca pe niște momente care ne amintesc fiecare perioadă artistică prin care a trecut, precum și fiecare artist care l-a marcat lăsând urme adânci pe drumul parcurs.
Dintre aceștia, îi amintim pe pictorul clujean Theodor Harșia, în atelierul căruia a avut șansa să pășească în anii adolescenței, pe Corneliu Baba, a cărui expoziție retrospectivă l-a impulsionat prin bine cunoscutele sale compoziții dramatice și, în special, pe peisagistul Mihai Bandac, ale cărui „anotimpuri” l-au fascinat și a cărui armonie cromatică l-a marcat pentru toată viața.
Ultimii ani reprezintă pentru arta lui Vasile Mureșan un punct de cotitură. Maniera de a picta se schimbă radical. Îl preocupă ideea de „urmă” umană materializată prin laitmotivul palmei și al tălpii, iar experimentările sale pot fi structurate în două etape distincte: a amprentei și a creării formei. În lucrările din această serie artistul își susține căutările nu numai prin culoare și linie, ci și prin intermediul scrisului, înțeles ca amprentă a sufletului, așa cum inspirat spune și poeta Ana Blandiana: „Scrisul este ca amprenta. Scrisul este caracterul, firea, sentimentele noastre”.
Vasile Mureșan nu este numai artistul sensibil și rafinat precum peisagistul care ne întâmpină acum. El este și artistul neliniștit, care se încumetă să caute sensurile vieții și ale lumii acesteia, care își strigă revolta sau neputința, iar în peregrinările sale conceptuale – antiteza cer-iad, revolta, strigătul, se apropie vădit de fovism, precum și de suprarealismul lui René Magritte.
Ceea ce frapează la Vasile Mureșan este tocmai aria atât de extinsă a căutărilor, plaja largă pe care artistul se desfășoară cu o mare ușurință, cu necesitate chiar, și faptul că drumul său este puternic reversibil, oferindu-i posibilitatea de a-l parcurge mereu în ambele sensuri – de la sensibilitate la revoltă și urlet, și de aici înapoi, la sensibilitate și cumințenie, așa cum o face acum când ne invită să-i fim părtași la călătoria prin anotimpurile naturii și ale sufletului.
Dacă ar fi să denumim cu un singur cuvânt parcursul artistului Vasile Mureșan, acest drum extrem de frământat și cu etape atât de contradictorii, am alege, cu siguranță termenul de „nestatornicie”, dar nu cu conotația negativă ce implică neseriozitatea și lipsa răbdării, ci nestatornicia în sens pozitiv, izvorâtă din sete de cunoaștere, din nevoia impetuoasă de găsire și de regăsire a sinelui artistic.
Intitulate „Anotimpurile sufletului”, tablourile expuse la Hotel République din Sibiu ni-l prezintă pe Vasile Mureșan ca pe un peisagist sensibil, ce crează o lume proprie în care ne invită cu bucurie, căci, într-adevăr, peisajele lui cheamă la bucurie. Artistul se lasă sedus de un anume tip de peisaj, epurat de orice detaliu nesemnificativ, lipsit de orice prezență umană, însă îmbogățit cu alese armonii cromatice, specifice fiecărui anotimp în parte. În lucrările sale culoarea are propria sa viață: când puternică, când potolită, dar mereu subtilă, luminoasă, liniștitoare. Autorul stăpânește și jonglează cu simbolistica culorii încântându-ne cu verdele subtil nuanțat al primăverii și albastrul transparent al cerului de vară, care ne induc speranță, optimism; cu ocrurile calde ale toamnei care ne dau un sentiment de împlinire, rodnicie; cu griurile imperceptibile și violetul iernii sau al serii, care ne conduc la contemplație și reculegere.
Deși culoarea are rol dominant în compozițiile lui Vasile Mureșan, ea n-ar putea trăi fără susținerea desenului tranșant, energic, viguros ce se limitează la redarea contururilor de arbori sau case. Sesizăm în compozițiile sale o perfectă simbioză între largi suprafețe cromatice, liniștite și aglomerări de tuşe nervoase sau structuri geometrice ferm delimitate. Peisajele lui Vasile Mureșan au aspect de schiță care ne încântă prin spontaneitate, prin dezinvoltură, fapt ce dovedește că artistul este un temperamental, posesor al unei mari vitalități, dar și al unor puternice frământări interioare.
Vasile Mureșan împlinește peste 40 de ani de activitate artistică – pictură, sculptură, desen, poezie, la care se adaugă ani buni de activitate didactică și muncă de cercetare în domeniul artei vechi românești. Toate acestea reflectă multilateralitatea unui OM care trăiește prin artă și pentru artă. Și nu numai prin arta sa, ci și a celor pe care, de câteva decenii încoace îi păstorește, îi formează și îi încurajează să se exprime prin artă, toate acestea făcându-le în calitate de consilier artistic al Asociației Artiștilor Plastici din Târgu Mureș, dar și de neobosit organizator de tabere de creație.
Vasile Mureșan este unul care a rupt-o definitiv cu clasificările artiștilor – profesioniști și amatori, clasificări care continuă să funcționeze încă în mintea multora dintre noi. Pentru el nu există decât ARTĂ – artă sinceră, artă făcută din suflet, cu suflet și pentru suflet. Dar, artă de calitate.
Vă invităm să vizitați expoziția „Anotimpurile sufletului”, pentru a vă bucura ochii și a vă încărca sufletul cu o doză, deloc neglijabilă, de frumusețe, expresivitate, sensibilitate și armonie.
Vernisajul expozitiei a avut loc sâmbătă, 3 februarie 2018, în sala de expoziții a Hotelului République din Sibiu, str. Lucian Blaga nr. 13. Expoziția poate fi vizitată până la 10 martie, zilnic, între orele 11-17.
Dr. Olimpia Coman Sipeanu,
artist plastic, expert restaurator pictură
Lia Lupu, Vasile Mureșan, Olimpia Coman Sipeanu
Related Posts
CromARTică sighișorană, la prima sa ediție →
Tabăra de pictură de la Geoagiu – o poveste în imagini →
