Published on March 19th, 2021 | by Marius
0YES! Nectarine, de Florentin Vesa
Florentin Vesa, Nectarine
S-au spus multe despre imaginea care vorbește cu multe detalii, pe care, unele, nu le-am fi dibuit de nu ni le arăta pictorul. Pentru mine, singura memorabilă fu explicația unui rus ante-sovietic, care zise că, după fiecare experiență, artiștii se întorc la realism. Problema așa-zisului hiperrealism este că lumea îl tratează tot ca pe un experiment, că este pus sub aceeași lupă care îi caută dedesubturile și cusăturile, rădăcinile și intențiile. Ori, detaliul este puternic și bogat, inocent și nevinovat, este omenesc și firesc, deși se mai spune că în detalii se ascunde diavolul. Și se îmbracă la Prada.
Pentru Florentin Vesa, pictura cu asupra de accente nu este un experiment, o etapă la modă, este însăși viziunea sa artistică, este opera sa, este el însuși, în lumea minunată a picturii. Putem face comparații, nimic nu ne împiedică să ne fâlfâim bănuitele competențe și cunoașteri, dar riscăm să pierdem din vedere chiar acest mic detaliu, al originalității creației unui artist care se dedă fiecărei tușe, oricărei sclipiri și mai ales dantelei de umbre. Îl vedeți cu toții în tablourile lui Rembrandt, plimbându-și magnificenta gardă prin burgurile olandeze, sau direct în breasla pictorilor flamanzi, eu îl văd la șevalet, dibuind transparențele, uneori umbrite, cu care ne arată tot ce este în jurul nostru. Chiar acum, în secolul XXI.
Natura e schimbătoare, creația umană e design, numai mintea unui pictor este lumea celor mai potrivite naturi de atelier. Acolo, spațiile mici, temele pe care le-am fi aruncat în decor, sunt evidențiate, pictorul le intră pe sub piele, chiar și la propriu, și le aduce pe pânză. ”Nectarinele” sunt peisajul nebun de pe măsuța noastră din sufragerie, sunt stropul de aur transparent care ne relevă minunea naturalelor fructe, în care se ascund culorile toamnei, când vântul le răzuiește de pe paleta naturii pictor, sau perla de lumină, sipet magic pentru tonurile exotice aduse de peste mări și țări. Totul este făcut din transparențe și detalii, din umbre și mângâieri, așa cum vedem și în alte jonglerii cu fructe ce parcurg arta maestrului.
Marius Tița
Nu, nu îți vine să le mănânci, dar le-ai admira mult și bine!