Acum vreo cinci ani, Gabriela Culic propunea o expoziție de excepție, cu totul originală, pentru un spațiu cu rezonanțe regale din Sinaia. A fost o izbucnire, o simeză consistentă, puternică, extrem de coerentă, nouă pentru noi, admiratorii pictoriței, și pentru peisajul artistic românesc. Avea o poveste, avea și titlu, “Zbătânde”. Din pânzele de dimensiuni mari apăreau fulgurări de aripi din ceea ce a devenit manifestul artistic al Gabrielei Culic, totul într-un joc difuz de griuri violete, de accente alb-negru și pelerine de crepuscul.
Zbaterea continuă pe pânzele Gabrielei Culic și va continua cât timp vom privi păsările Bucureștiului direct în plutirea lor în aerul încins al gândurilor noastre. Privești în sus la pânzele sale, oriunde s-ar afla, o stare de plutire vibrantă te atinge și liniștea devine interioară, tot ca o zbatere, iar orizontul și cerul și pământul devin una, o pasăre în zbateri de aripi.