Eveniment 13

Published on June 6th, 2015 | by Marius

0

METABASIS de Floriama Cândea și ACCUMULATED HISTORY de Igor Bosnjak la EASTWARDS PROSPECTUS

Raluca Şoaita şi Andrei Breahnă ne invită la EASTWARDS PROSPECTUS, galeria din Str. Plantelor nr. 50, Bucureşti, pentru a vizita două noi expoziții, propuse de artiștii Igor Bošnjak și Floriama Cândea. Cele două expoziții sunt deschise în perioada 3 iunie – 2 august 2015, de joi până sâmbătă, de la ora 11 la ora 19. De duminică și până miercuri vizitarea se face numai cu programare. Expoziţiile sunt organizate cu sprijinul Philips România.

FLORIAMA CÂNDEA
METABASIS

Atât corpul, cât și părțile sale sunt într-o continuă stare de disoluție și hrănire, astfel se supun inevitabil  unor schimbări permanente.
Theologus Autodidactus - Ibn Al-Nafis
Prin aluzii la illustraţiile științifice METABASIS examinează discret conexiunea multilaterală dintre segmentare și recombinare. Lucrările Floriamei Cândea înfățişează hibrizi stranii, care preiau trăsături provenite din regnul botanic şi cel animal. Aceste corpuri misterioase, ce par a fi fragmentate, creează incertudine în ceea ce privește intergritatea, originea și constituția lor ca organisme vii.
METABASIS expune o serie de procese artistice care interoghează granițele dintre pictură şi fotografie precum și raportul dintre imagine și suporturile ei.
Prin intervenţii pre- și post-producție, manipulări fotografice care reprezintă frunze, rădăcini, viscere, carne și fructe fuzionează în organe neobișnuite. Imaginile lor sunt transferate pe pelicule de kombucha sau revelate pe pânze. Pe suprafața pictată, impresii fotografice care au fost prelucrate se suprapun peste texturi rafinate, produse prin adăugarea şi ştergerea repetată a straturilor de culoare.
Membrana din kombucha este decupată în forme asemănătoare unor piei de animale care se desfăşoară pe hârtie sau casete luminoase. Cu timpul va oxida şi se va înnegri.
Noile serii de obiecte şi picturi ale Floriamei evocă o lume biologică paralelă, o natură alternativă în care formele naturale sunt realcătuite din fragmente și în care frumusețea ascunde în subteran moarte.

Curator: Ana Lemnaru

34 35 36 37

Cristina Tița                                              Andrei Breahnă

IGOR BOSNJAK 
Accumulated History


Expoziţie organizată sub patronajul Ambasadei Bosniei și Herţegovinei la București
Accumulated History este prima expoziţie personală a artistului Igor Bošnjak în România. Ea cuprinde lucrări recente şi în premieră trilogia “It is not the literal past that rules us, it is image of the past”, o lucrare realizată în ultimii trei ani, care cuprinde operele video “Hotel Balkan”, “Everything You Thought Was Wrong” şi “Future Cavern”. Alte lucrări prezentate în expoziţie vor fi “Self-management”, “Yugoslavian Space Program” şi “Contemporary Cemeteries”. Preocupările artistului gravitează în jurul unei culturi a reamintirii fostei Iugoslavii, cu evoluţia şi importanţa ei pentru generaţiile viitoare.
Lucrarea “Hotel Balkan” a fost filmată în bunker-ul anti-nuclear a lui Tito, fostul preşedinte al Iugoslaviei. Ea prezintă o imagine din trecut care poate părea mai futuristă decât imagini plauzibile dintr-un viitor imaginat. Chiar şi filmele science fiction par uneori nu atât o călătorie în viitor cât o explorare a unui trecut necunoscut. Cu alte cuvinte suntem confruntaţi nu atât cu o situaţie inimaginabilă, ci cu variante ale trecutului care nu au devenit realitate. Igor Bošnjak prezintă în lucrarea “Hotel Balkan” un viitor al trecutului care nu a reuşit să devină niciodată prezent, deşi acest trecut există de fapt. 

1 6

16  15

12  13

18 21

20  19

27

25 26

2 3

5

8 10   7  9

     17  14

22  31

23 24

    28 30

32 33

Andrei Breahnă, Igor Bosnjak, Marius Tița

Tags: , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑