Published on July 12th, 2023 | by Marius
013/16 iulie, FestivART4ALL, Ediția a II-a
Totul a pornit ca o glumă. Ce-ar fi dacă am face un festival în grădină, ne-am zis. Așa ne-am și gândit, inițial, să se cheme: festivalul din grădina noastră! Apoi ne-am repliat și ne-am pus întrebarea corectă, de ce un festival? Incă unul? Și răspunsul a venit firesc: pentru că nu putem face altfel, pentru că am reușit să adunăm în jurul nostru o comunitate, câteva mii de oameni, nu multe, nu sute, nu zeci, doar câteva mii. Dar este o comunitate ca niciuna alta, de oameni efervescenți, cu lumini asemenea, pentru care cuvintele arta, cultură și dragostea care ne leagă de ele, care ne leagă, chiar înseamnă ceva. Înseamnă un fel de a fi. Și atunci ne-am gândit că putem crea o manifestare care să le ofere un loc de întâlnire mai altfel. E de fapt ceea ce și-a propus a fi Centrul Cultural ART4ALL încă de la înființare, să fie un spațiu de legătură între creatori și cei ce apreciază și se bucură de creațiile lor, un loc unde artiști sau simpli iubitori de frumos își pot împărtăși cunoștințele, preocupările și visele, unde își pot afișa realizările, unde pot învăța unii de la ceilalți, pot descoperi sau adăuga valențe noi unui anumit moment poate efemer sau poate nemuritor undeva în adâncurile noastre cele mai frumoase. Sau se pot doar bucura de spectacolul unei opere artistice și a întâlnirii cu ea.
De-am fi avut palate și terenuri edenice le-am fi oferit cu drag. Dar nu avem. Avem doar două grădini, câteva camere bine luminate , o scenă de vară improvizată și cam atât! Le oferim cu drag pe toate, dimpreună cu spectacolul grozav al operelor unor artiști absolut remarcabili. Și pentru că spațiul este cumva limitat ne străduim să transmitem live aproape toate evenimentele noastre.
Astfel, timp de PATRU zile în miez de vară evenimentele noastre vor fi găzduite de două grădini din centrul Bucureștiului și spațiile neconvenționale ale partenerilor noștri – Liceul Cervantes și Pictor Shop unde vă invităm să trăiți experiența unică a unui festival care pune accentul pe bucurie, calitate, inovație, deschidere si experiment vesel și inedit.
Artă plastică / Muzică/ Poezie și literatură /Teatru/Film/ Fotografie/ Performance- lectură / Dans / Work shopuri / Prezentarea produselor sponsorilor / Întâlniri la o cafea sau vin cu Parteneri și colaboratori/ Q&A Întâlniri publice cu artiștii și critici, sponsori participanți
Programul FESTIVART4ALL, ediția a II a
JOI, 13 iulie 2023
17.00 – Deschiderea FestivART4ALL ediția II
17.10 – ”Vise pe urzeala timpului” Expoziție de tapiserie Ruxandra Sibil Mermeze. In memoriam Geta și Cornel Sever Mermeze. Prezintă criticul de artă Marius Tița
19.00 – ”Roaba cu cărți”, loc de reculegere culturală
19.15 – ”Din a omului (in)destructibila Natura”, Daniela Făiniș – Expoziție de ceramică
20.00 – Ada Milea AperitivFEST. Concert cu degustări de vin Tohani
VINERI, 14 iulie
11.00 – ”Sărbătoarea culorilor”. Lucrări ale elevilor Liceului Bilingv Miguel de Cervantes. Incursiune cromatică prin grădinile cervantine, copii deschid poarta către culoare, fantezie și magie, expoziție de pictură, grafică, obiect, costum. Profesor coordonator Mihaela Petre
12.00 – Toată lumea pictează – Demo de acuarelă la patru mâini cu Vladimir Ivanovici și Mircea Corcodel, cu participarea celor care doresc să picteze
13.30 – Cele mai frumoase picturi. Decernarea premiilor PICTOR SHOP
15.00 – Demo acuarelă Vladimir Ivanovici, la magazinul PICTOR SHOP
16.00 – ”Arta iertării” Atelier interactiv pe teme de psihologie Andra Tudora & Toria Drăgulescu
18.30 – ”Atenție motor!” Atelier de regie și coregrafie de Alex Ciochia
17.30 – Roaba cu cărți – Întâlniri, cafele și taifas
19.30 – ”Arhaic” Expoziție de fotografie artistică Jeno Major
20.30 – ”Suflet în două părți” spectacol după o carte de Ionuț Argint cu Ionuț Argint, Alex Ionașcu, Sebastian Marcu & THeo Florescu
SÂMBĂTĂ, 15 iulie
11.00 – ”Micul Prinț” fragmente interpretează trupa gimnazială a Liceului Miguel de Cervantes. Profesor coordonator: Toria Drăgulescu
12.30 – ”Un colț din 1001 de nopți”. Expoziție de pictură, obiecte și costume arabe, Clubul de Artă CCERPA. Cu Vladimir Ivanovici, Sorin Dvorjanschi, Mircea Nechita, Raluca Morariu, Nadia Negru, Mircea Corcodel, Ana Rusu, Ioana Prioteasa, Paula Craioveanu, Alexandra Teacă, Veronica Buțu, Agnes Andrei, Mihai Gălbinișteanu. Invitată: Cristiana Marinescu. Prezintă Al Kishawi Bashar, Alexandra Malacheh
14.00 – ”Cu cântecul popular și cu marii compozitori la braț prin Europa și mai departe” Partea I. Soprana Camelia Pavlenco & pianista Diana Spânu Dănilă
15.30 – Demo caligrafie arabă Al Kishawi Bashar la magazinul PICTOR SHOP
16.30 – Istoria ceaiului arab – degustare. Prezintă Alexandra Malacheh Dincă
17.00 – ”Un colț din 1001 de nopți” II cu Veronica Buțu, Mugur Dumitriu & Gabriela Tănase
20.30 – ”Flamenco fusion” interpretează Tania Dor Arenkova & chitară Theo Florescu
21.00 – ”Pe firele visurilor” Video Forum Virtual – film documentar – Realizatori Daniela & Bogdan Drăgulescu
DUMINICĂ, 16 iulie
11.00 – ”Miracol” Spectacol în interpetarea copiilor Natalia Hosu, Irina Hosu, Ruxandra Munteanu & Ioana Stan – Profesor coordonator Toria Drăgulescu
12.00 – ”Cu cântecul popular și cu marii compozitori la braț prin Europa și mai departe” Partea II. Soprana Camelia Pavlenco & pianista Diana Spânu Dănilă
13.00 – Recital de pian Elias Pisot, elev la Liceul Bilingv Miguel de Cervantes
16.30 – Roaba cu cărți. Întâlniri, cafele și taifas
17.00 – ”Numerologia între știință și artă” Atelier interactiv cu numerologii Gina Butoi & Alex Ciochia
18.30 – ”Teatrul Național așa cum l-am iubit” Lansare de carte autor actorul Mihai Mălaimare & invitații săi
20.00 – Meeting artists, în dialog cu artiștii Ruxandra Sibil Mermeze, Daniela Făiniș & Jeno Major
Prezentarea proiectului Video Forum Virtual
21.00 – ”Chaplin forever” teatru dans – work in progress interpretează Dan Țepuru & Toria Drăgulescu
22.00 – Închiderea FestivART4ALL
Sponsori:
RETINA , PICTOR SHOP, TOHANI ROMÂNIA, KBK PROJEKT, POPASUL VÂNĂTORUL
Parteneri
THE IMAGE MKT, PICTOR SHOP, LICEUL BILINGV MIGUEL DE CERVANTES, UNIUNEA ARTIȘTILOR PLASTICI, UNIUNEA CINEAȘTILOR, CCERPA, XPRIMSTUDIO, EDUPEDU, FANTASIA INTERNAȚIONAL
Parteneri media
Radio România Cultural, artinfonews , Compania Română de Știri
Vestimentația prezentatoarei Toria Drăgulescu este asigurată de creatoarea de modă Andreea Roxana Stoian
Participarea la evenimente este numai pe bază de INVITAȚIE sau BILET , se pot achiziționa de pe EVENTBOOK
Detalii și informații telefon 0721 872 797.
Prin participarea la acest eveniment, va dați acordul pentru înregistrarea de materiale fotografice, video sau audio.