Reportaj
Published on octombrie 10th, 2017 |
by Marius
Sculptorul Liviu-Adrian SANDU, lucrând portretul actorului Marcel Hârjoghe
Ioana Hârjoghe Ciubucciu
Arta reprezintă un prilej de a păstra ce a fost bun și viu într-o relație și de a te desprinde, în egală măsură, de durerea pierderii.
Deși cunoșteam și admiram modul de lucru al sculptorului Liviu-Adrian Sandu, în perioada realizării bustului tatălui meu, aveam să descopăr felul unic prin care înțelege procesul de creație.
Și-a propus să parcurgă împreună cu mine o călătorie pe melegurile tinereții lui Marcel Hârjoghe… apoi pe cele ale maturității sale de actor zbuciumat, revoltat până în măduva oaselor de o realitate comunistă nedreaptă și pe care nu o putea schimba decât la nivel imaginar, prin șarja ironică a versurior sale. A fost o călătorie încărcată de emoție, pe parcursul căreia am simțit că devin martora unei renașteri…
Măiestria, fără egal, a sculptorului, a întâlnit esența verbului tatălui meu și i-a redat-o pe chip. Și asta este suprinzător, pentru că noi, receptorii creației sale vedem un produs, și dacă atitudinea personajului te străpunge până la fiori este pentru că, în spatele a ceea ce pare realizat dintr-un suflu, se află o documentare minuțioasă cu privire la viața și lumea în care a trait omul conturat.
Liviu-Adrian SANDU, sculptor
În următoarele 40 de fotografii putem vedea aspecte din timpul lucrului la portretul actorului Marcel Hârjoghe. Sunt etapele prin care am trecut în strădania de a înțelege osatura structurii faciale pe baza căreia aveam să construiesc expresia finală. Am considerat că, pentru a putea ajunge la redarea cât mai expresivă a „prezenței” celui ipostaziat, este obligatorie trecerea, prin intermediul modelajului, prin cel puțin trei vârste ale actorului, începând cu cea din anii adolescenței și ajungând la vârsta deplinei maturități. Lucrând astfel am reușit să cunosc un alt OM și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că a trimis gândul realizării acestui portret fiicei actorului, doamna Ioana Hârjoghe-Ciubucciu care mi-a încredințat această importantă și delicată sarcină.
Astfel încep lucrul la oricare portret, pornind de la o formă simplă care să conțină aproximativ dimensiunile de gabarit ale caracterului pe care urmează să-l reprezint.
După ce volumele principale ale osaturii craniului au fost făcute urmează să sap în volum și să adaug lut pentru a eboșa structura caracterială a portretului.
În această fază fac analizele de proporționare ale volumelor principale în funcție de poziționarea firească, anatomică, al fiecărui reper plastic.
Din acest moment încep definirea reperelor și fragmentelor anatomice în concordanță cu morfologia caracterului personajului.
Aici avem eboșa portretului adolescentin al viitorului actor Marcel Hârjoghe.
Adolescentul Marcel Hârjoghe privind cu o hotărâtă concentrare spre viitor.
Urechile sunt volume pe care le construiesc după ce osatura generală a fost deja definitivată.
Urechile au fost construite și amplasate la locul destinat iar sprâncenele și ochii au suferit mici modificări.
Pe construcția caracterului adolescentin am început să caut expresia finală.
Expresia gurii, a ochilor și forma nasului au fost modificate în conformitate cu aspectul vârstei tânărului adult.
Eboșa expresiei finale a gurii și sprâncenelor. În această fază a lucrului încă eram în căutarea unei direcții a privirii…
În zona frunții, a bărbiei și cea a pomeților am făcut alte mici modificări, în conformitate cu trăsăturile dezvăluite de contururile relevate de o fotografie din perioada aceea a tinereții actorului.
Rafinarea volumelor prin schimbarea plasticității suprafețelor mă ajută de fiecare dată să înțeleg mai bine ce este bine și ce nu în asemănarea cu modelul pe care o caut obsesiv.
La sfârșitul zilei de lucru, această expresie mi-a oferit mulțumire și satisfacție… timp de o zi. Din următoarea zi de lucru am căutat să schimb ceea ce nu mă mai mulțumea.
Părul, fruntea, sprâncenele, ochii, nasul și gura, pomeții și bărbia, totul trebuia modificat. Era timpul să mă apropii de vârsta deplinei maturități. Cearcăne evidente, riduri de expresie pronunțate și privirea, era nevoie de o nouă privire. Una penetrantă și în concordanță cu starea de spirit de profundă nemulțumire culturală și socială pe care actorul a trăit-o și a clamat-o ori de câte ori a avut ocazia.
Arcuirea sprâncenelor, dilatarea nărilor și deschizătura gurii ca într-o pornire a unei rostiri apăsate erau aspectele detaliilor subtile pe care îmi doream să le obțin.
Frământarea interioară a artistului trebuia să o pot exterioriza. Treabă deloc ușoară…
Asta e! În linii mari găsisem expresia finală a ochilor, era cea pe care mi-o doream. Obținusem acordul perfect dintre arcuirea volumului sprâncenelor, deschizătura ochilor, direcția privirii, construcția cearcănelor, dilatarea nărilor ca în starea de inspir ce precede rostirea.
Portretul, în faza aceasta, era pregătit pentru a primi volumele care alcătuiesc mustața și barba.
Departe de a fi portretul finalizat, am început un studiu al rafinării detaliilor concomitent cu plasarea corectă a volumelor care alcătuiesc mustața.
Pe cât este de interesant pe atât este de distractiv acest proces al construirii volumelor mustății și bărbii.
Mustața este alcătuită din șase volume distincte dispuse deasupra buzei superioare, fiind plasate câte trei într-o aparentă simetrie la stânga și dreapta punctului de reper plastic numit „filtrum” și coborând către colțurile gurii.
Sub buza inferioară se vede „musca”. Este acel volum de păr care parcă se așează peste celălalt care acoperă uniform bărbia.
Iată volumul numit plastic „muscă” și care ne amintește de personaje ale unei epoci când lăsarea acestui volum să crească era la modă.
Realizarea veridică a volumelor destinate părului este obținerea unui joc de lumină și umbră. Reținerea umbrei și reflexia luminii este „secretul”.
Începutul construirii favoriților. Etapa aceasta a fost cea mai distractivă.
Transformarea favoriților în barbă. Construirea volumului general al bărbii a condus la o reorganizare și a părului de pe cutia craniană. Totul trebuia recontextualizat.
În faza aceasta de eboșare a volumului general al bărbii este impusă o atentă observare și un control foarte bun al cantității. Există riscul să se piardă întreaga construcție caracterială și, fără intenție, să se obțină expresia unei alte persoane…
Din acest moment am intrat la rafinarea detaliilor întregului portret. Peste tot mai era încă mult de lucru și fiecare centimetru pătrat trebuia să primească atenția cuvenită.
Portretul este gata în ansamblu, dar, obținerea unei texturi și a unei plasticități veridice este mai mult decât necesară. Este un proces care necesită multă atenție, multe reveniri și doar autorul știe ce vrea să obțină. Naturalismul este ceea ce eu urmăresc în portretele pe care le fac.
Am stabilit poziția capului și am început să clădesc volumul gâtului și partea superioară a toracelui.
Sunt trei volume principale care trebuiesc puse într-un acord compozițional ținând cont de fireasca lor proporționare. Construirea anatomică corectă este punctul de plecare.
Etapă din timpul lucrului la armonizarea celor trei volume componente ale bustului.
Odată ce construcția anatomică este finalizată este foarte importantă decizia care trebuie luată referitoare la vestimentația personajului.
Ajustări și finisări ale formelor și volumelor se fac în permanență, până la finalizarea lucrării. Aici, în această fază a lucrului, volumul părului din zona occipitală a cutiei craniene a avut parte de repetate modificări.
În această fotografie apar primele elemente vestimentare.
După o bună cumpănire am decis să ajustez volumul bustului și să-i construiesc haina pe care personajul o va avea în final. Iată ce a ieșit!
Lucrarea privită și analizată din toate unghiurile mi-a oferit satisfacție unei corecte armonizări. Urma să decid modelul broderiei de pe gulerele hainei.
Acum totul este gata, cu broderii și texturi.
Iată rezultatul final al întregului parcurs al modelării. De la ce am pornit, prin ce am trecut și la ce am ajuns. A fost greu dar a fost și frumos. Sunt satisfăcut.
Tags: Ioana Hârjoghe-Ciubucciu, Liviu-Adrian Sandu, Marcel Hârjoghe
