Infoagenda
Published on aprilie 3rd, 2019 | by Marius
0Expoziție Gabriel Grama la Galeria de artă Ena Contemporary din Atena
„Oameni –ascensiune sau declin?”
expoziție personală de pictură
Gabriel Grama
9 aprilie – 11 mai 2019
Galeria de Artă Ena Contemporary
Valaoritou 9 C, 106 71, Atena, Grecia
Vernsaj: marți, 9 aprilie 2019, la ora 20.
Expoziția „Oameni – ascensiune sau declin? ” a lui Gabriel Grama cuprinde o serie de lucrări de dimensiuni mari și mijlocii pictate în perioada 2017-2018. Tehnica utilizată în majoritatea lucrărilor este acrilic pe pânză.
Artistul se angajează într-un joc de „asamblare“ folosind mii de figuri umane și de animale, creând un colaj aparte, un mozaic ale cărui piese sunt persoane, statui antice, Kore și Kouros, cai, scene ascendente, de luptă și suferință, creaturi mitice și animale.
Obiectivul lui este, în principiu, forma sculpturală, la care adaugă puțină culoare, de preferință albastru.
Sursa principală de inspirație este Grecia antică, cu poveștile și miturile ei, precum și obiceiurile păgâne românești de Anul Nou, ritmurile și arta tradițională din Balcani și din Orientul Mijlociu. Această versatilitate de stimuli, care la prima vedere poate părea incompatibilă sau chiar opusă, în esență reușește să depășească necunoscutul și heterodoxul prin invocarea caracteristicilor structurale primare ale ființei umane. În consecință, combinarea lor este realizată datorită rolului dominant pe care Gabriel Grama îl dă în opera sa suferinței, luptei, speranței într-o soartă mai bună și visul într-un viitor mai bun.
Componentele sale structurale, în esență, nu sunt altceva decât aceleași motive temporale, care conduc oamenii de la începutul mersului lor pe pământ la o piramidă ascendentă, mereu împreună cu tradițiile, obiceiurile și netulburatul patrimoniu cultural, cu problemele sociale cotidiene și cu instinctul primar de supraviețuire.
În esență, este o continuare a expoziției „Primitivism contemporan”, unde, de asemenea, omul pare să fie in contradicție nesfârșită cu instinctele de bază, primitive, în ciuda evoluției rapide și a progresului tehnologic neîncetat.
Christina Sotiropoulou, istoric de artă
Galeria de Artă Ena Contemporary
Valaoritou 9 C, 106 71, Atena
210 33 88 501, info@kaplanon5.gr, kaplanongalleries.com
Despre artistul român din Grecia GABRIEL GRAMA:
https://artinfonews.ro/gabriel-grama/