Eveniment
Published on March 12th, 2016 | by Marius
0ANDO XXXX, carigrafie la “Orizont”
ANDO
XXXX
expoziţie retrospectivă de grafică satirică şi carigrafie (1975-2015)
de
Octavian Andronic ANDO
Galeria ORIZONT
Bd. Nicolae Bălcescu nr. 23A, București
Vernisaj: marţi 15 martie 2016, ora 18
Marius Tița
ANDO este o instituție a civilizației românești contemporane. Replicile sale devin bancuri, oamenii desenați de el se plimbă pe străzi și la conducere, de multe ori spunem că și noi vorbim precum personajele sale sau chiar o facem, citând sau parafrazându-i pe aceștia. Este eminamente spiritual, pentru că lucrează cu gânduri și filosofii și face apel la simțul umorului de care este capabil doar omul, animal dotat cu rațiune și civilizație. Ca orice desen satiric de calitate, cele ale lui ANDO sunt oglinda noastră, cu bune și rele, cu fizic și psihic, cu dorite sau ascunse. Artistul face o opțiune tehnică periculoasă, aparent simplă – linia strictă, desenul alb-negru, personajul personal recognoscibil, subiectele din realitatea directă. Renunțând la detalii complicate și puterea culorii, caricaturistul se apropie de ideea de artă, simplă și expresivă. Ca să vorbești printr-un personaj ai nevoie de multă personalitate, transpusă spiritual desenului, creației tale. Iar când e vorba de lumea în care trăim, începe nebunia. Vă amintiți de vremurile crunte ale tranziției, de tot felul de apucături de care am ajuns să râdem iar acum le-am uitat de tot, de fenomene disperate și momente teribile? Ei, bine, toate acestea se găsesc în caricaturile lui ANDO care ne ajută, cu umor, să trecem de toate, să înghițim și pilulele dulci dar și hapurile scârboase. Nimeni și nimic nu este uitat și nu își poate închipui că nu se va trezi, chiar și cu cele mai ascunse gânduri și simțăminte ale sale, tras în liniile simple ale lui ANDO, tipărite pe hârtie sau, curaj de secol XXl, la televizor.