Reportaj

Published on noiembrie 24th, 2015 | by Marius

0

„Banditul” Tata Moșu a fost zărit pe la Gaudeamus

„Tata Moșu”, romanul în bandă desenată realizat de Mihai Ionuț Grăjdeanu, după un text de Adrian Majuru, a fost prezentat la târgul de carte GAUDEAMUS, unde editorul, Muzeul Municipiului București, a participat pentru prima dată cu un stand propriu. „Tata Moşu – o poveste interbelică”, după numele său complet, a fost publicat la începutul acrestui an de editura Muzeului Municipiului Bucuresti și are 120 de pagini în care este prezentată, în desenele narative realizate de tânărul Mihai I. Grăjdeanu, povestea unui bandit din vremurile interbelice ale Bucureștiului.

1.1  coperta.1

În cazul personajului acestei poveşti, m-a surprins faptul că în epocă, în timpul vieții lui – atunci când a fost închis o perioadă mai îndelungată la închisoarea Văcărești – a fost obiectul unor cercetări sociologice și în afară de legiști l-au mai studiat într-o manieră antropologică cât se poate de serioasă oameni veniți din zona universitară; faptul că un om simplu a determinat atâta interes prin maniera spectaculoasă pe care a tot acumulat-o în spatele său în a trăi cumva altfel… atunci am încercat să mă apropii mai mult de acest personaj care a trăit în realitate, în Bucureștiul anilor ‘20. A fost activ până la venirea comunismului după care i se pierde urma și am văzut că există un drum singular care nu se regăsește în faptele și în destinul altor infractori, să spunem așa, de drept comun, că el asta a fost, dar a știut, în mod conștient, pe ce palier se afla, adesea împins de un cadru social care nu l-a ajutat foarte mult atunci când era adolescent, sau la prima tinerețe.” dr. Adrian Majuru

2
4
9
5

„Înainte de a citi scenariul romanului grafic «Tata Moşu» îmi imaginam cum ar fi această poveste, îmi imaginam un hoţ de buzunare care încerca să găsească tot felul de metode ingenioase, tot felul de trucuri pentru a fura de la oameni. Dar, citind povestea şi cunoscându-l mai bine, cred că el este un hoţ cu principii. Chiar dacă la început el este un antierou. De obicei, hoţii sunt prinşi de eroii de benzi desenate. Personajul nostru trece însă printr-o călătorie, încearcă să ajungă undeva. El îşi ajută familia chiar dacă prin furt, şi de multe ori este prins şi pedepsit, încearcă să-şi găsească o linişte sufletească, trece printr-o serie de aventuri, prin cele două mari războaie şi la un moment dat, chiar salvează nişte vieţi omeneşti. Cred că dintr-un anti-erou, Tata Moşu devine eroul acestei poveşti!”, este de părere  Mihai. I. Grăjdeanu.   

15

Criticul de artă Marius Tița și realizatorul BD Mihai Ionuț Grăjdeanu

Tags: , ,


About the Author



Back to Top ↑