Reportaj

Published on august 27th, 2019 | by Marius

0

De ce?

Emil Ciocoiu, Warum? De ce?

Parcă uitasem această cutremurătoare întrebare. În fața nenorocirii, ne gândim mai degrabă cine e vinovat și cum să ieșim din situație, ne gândim la viitor. De ce? este întrebarea ultimă, acțiunea sau reacția este înlocuită cu stupoarea, cu șocul. Suntem reduși la stadiul primar de ființă omenească, fragilă dar sinceră și bună. De ce a lăsat Dumnezeu toate nenorocirile, de ce își face omul așa ceva?

Emil Ciocoiu, pictor român stabilit de decenii bune la Aachen, în Germania, este un om deosebit de sensibil la suferințele omului, întrebându-se de ce trebuie să treacă oamenii prin nenorociri, ură, violență, război. Emil Ciocoiu este pictor prin excelență și în arta sa aflăm cele mai înalte și generoase aspirații omenești dar și protestul său artistic față de indiferența în fața suferinței oamenilor.

Cu mai bine de trei ani în urmă, Emil Ciocoiu a pus pe pânză o imagine terifiantă, greu de privit, dar care ne aduce în față realitatea de necontestat a zilelor noastre. Cu trei ani în urmă a pus Emil Ciocoiu pe pânză acestă imagine dar, iată, actualitatea acestei alegorii este cutremurătoare. Realitatea a ajuns să se identifice cu imaginea pictată de Emil Ciocoiu acum trei ani. Nu ne referim la o situație anume, deși incendiile ce răvășesc îndepărtatul Amazon sau mai apropiata Grecie ar fi fost surse de inspirație mult prea directe și acute. Alegoria lui Emil Ciocoiu a fost ajunsă din urmă de realitate dar ea este eternă, este întrebarea care cutremură ființa omenească în fața tragediei inimaginabile.

 

În atelierul pictorului Emil Ciocoiu din Aachen

Tags: , ,


About the Author



Back to Top ↑