articţionar

Published on April 24th, 2018 | by Marius

0

Emil Ciocoiu

S-a născut la 13 septembrie 1948, la Şasa, lângă Târgu Jiu, unde se stabilise tatăl său, Alexandru Ciocoiu, colaborator al lui Costin Petrescu la realizarea frescei de la Ateneu. În mod firesc a ales calea artei şi în 1974 a absolvit Pictura la Academia de Artă “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, în clasa profesorului Gheorghe Şaru. În 1978 câştigă prestigioasa bursă Aman şi se impune ca unul dintre cei mai promiţători tineri artişti români. În acei ani, o expoziţie a tânărului artist este descoperită de un prinţ haşemit şi astfel pictura sa începe să ajungă în marile colecţii ale lumii. În 1980 decide să se stabilească în Germania, la Aachen.

Emil Ciocoiu şi-a construit o carieră de înalt prestigiu, cu numeroase expoziţii personale şi participări la expozitii de grup şi evenimente artistice din întreaga lume. Pictura sa “Sharon Quartett” ajunge la Beijing, odată cu donaţia pe care marele colecţionar de artă Peter Ludwig a făcut-o pentru muzeul de artă contemporană din capitala Chinei.

În 2002, Emil Ciocoiu deschide o expoziţie chiar la sediul NATO de la Bruxelles, alăturându-şi arta şi prestigiul personal efortului naţional de a adera la organizaţia nord-atlantică. Va repeta gestul în 2006, obiectivul fiind, de acestă dată, aderarea României la Uniunea Europeană iar gazda expoziţiei a fost Palatul Berlaymont din Bruxelles, unul dintre punctele vitale ale acestei organizaţii.

În 1996 a revenit pe simezele din România, pentru prima dată de la plecarea sa din ţară, cu o amplă expoziţie personală la Muzeul Naţional de Artă al României. În 2008, la ceas aniversar, realizează trei expoziţii personale în România, la Bucureşti și la muzeele de artă din Cluj-Napoca şi Craiova.

În septembrie 2013, când a împlinit 65 de ani, Teatrul Naţional Bucureşti a realizat proiectul „Emil Ciocoiu la TNB – expoziţie retrospectivă de pictură”, eveniment ce a prezentat, la Bucureşti, aproximativ 200 de picturi ale artistului, o amplă trecere în revistă a operei sale curatoriată de Marius Tiţa.

Începând cu 2014, când s-au împlinit 1.400 de ani de la moartea împăratului Carol cel Mare, pictura „Carolus Magnus” de Emil Ciocoiu, efigie monumentală a împăratului din Aachen, este expusă îm Primăria din Aachen, palatul legendarului împărat Charlemagne.

Carolus Magnus

Pictura monumentală Carolus Magnus, Marcel Philipp, primarul general al Aachenului și pictorul Emil Ciocoiu la Primăria orașului Aachen, fostul Palat al lui Carol cel Mare

Carolus Magnus în singura sa expunere în România – TNB, 2013

La sfârşitul anului 2015, puternic marcat de drama refugiaţilor, generatoare de o mare emoţie, mai ales în Germania, presa germană alege să publice pictura „Mare Nostrum”, realizată de Emil Ciocoiu în 2014, cu o reacţie deosebită din partea publicului german.

În 2016, la palatul Eurogress din Aachen a avut loc prezentarea suitei de 6 mari picturi de Emil Ciocoiu inspirate de poemele simfonice „Patria mea„ de Bedrich Smetana, urmată de concertul susţinut de Orchestra Simfonică din Aachen.

Tot în 2016, a fost organizată o impresionantă retrospectivă Emil Ciocoiu la Muzeul Național Cotroceni. La vernisaj au participat prieteni vechi, ministrul de externe Lazăr Comănescu, primarul general al Aachenului, Dieter Philipp, președintele Handwerkskammer Aachen. (https://artinfonews.ro/natura-omul-univers-sau-opera-lui-emil-ciocoiu-la-cotroceni/)

Marcel Philipp, Emil Ciocoiu, Lazăr Comănescu

În 2018, când România sărbătorește Centenarul Marii Uniri și pictorul împlinește 70 de ani, Palatul Culturii din Iași a găzduit expoziția ”Iași-Amfiteatrul Unirii” pentru care Emil Ciocoiu a pregătit două picturi speciale, ”Amfiteatrul Unirii” și ”Înserare la Iași”. Expoziția s-a desfășurat sub auspiciile Familiei Regale a României.

Amfiteatrul Unirii, 2018

Au apărut mai multe volume monografice dedicate pictorului, din care amintim ”Emil Ciocoiu: verso l’Universo de Andrea Baffoni (Italia, 2016), „Emil Ciocoiu”, de Nicola Micieli, Edizioni Ghirlandina, Modena, 2003), „Emil Ciocoiu. Universul lui Emil Ciocoiu şi Cosmosul din noi” (Marius Tiţa, Bucureşti, 2008) și Catalogul expoziției Emil Ciocoiu de la Muzeul Național Cotroceni din 2016.

www.ciocoiu.eu

Expoziţii personale (selecţie):

2019 – ”To the Light”, Clădirea Berlaymont a Comisiei Europene, Bruxelles

2018 – UNI-VERSUM, ARCUB, București

2018 – ”Iași-Amfiteatrul Unirii”, Palatul Culturii Iași

2017 – Expoziție în cadrul Festivalului EuRoCultura, Palais des Beaux-Arts – BOZAR, Bruxelles

2016 – ”Natura – Omul – Universul”, Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti

2016 – Muzeul Michelangelo, Caprese, Italia

2016 –suita de 6 mari picturi inspirate de opera „Patria mea„ de Bedrich Smetana, Eurogress, Aachen, Germania

2015 – ”Lumina Zeilor”, Vila Dobruşa – AVINCIS, Drăgăşani, România

2013 – ”Emil Ciocoiu la TNB”, amplă retrospectivă de pictură a artistului, Teatrul Naţional Bucureşti

2012 – ”Elogiu Creaţiunii”, Sala Constantin Brâncuşi, Palatul Parlamentului, Bucureşti

2012 – Pictură la Museo Correggio, Correggio, Italia

2011 – ”Muzica Picturii”, Galeria GalAteCa, Bucureşti

2010 – Expoziţie de pictură la Ambasada României din Berlin

2009 – ”Omagiu Muzicii”, Galeria GalAteCa, Bucureşti

2008 – Expoziţii de pictură la Galeria GalAteCa din Bucureşti, Muzeul de Artă din Cluj şi Muzeul de Artă din Craiova

2007 – Confartigianato, Prato, Italia

2007 – GalAteCa, București

Marius Tița, Emil Ciocoiu, Ionel Constantinescu

2006 – Galeria Arianna, Mantova, Italia

2006 – ”Jocuri ecvestre”, cu ocazia Campionatului Mondial Ecvestru, Aachen, Germania

2006 – Galeria Municipală din Piombino, Italia

2006 – Expoziţie personală dedicată celebrării aderării României la Uniunea Europeană, Berlaymont, sediul Comisiei Europene, Bruxelles

2005 – “Il Paradisino“, Galeria Municipală, Modena, Italia

2005 – Muzeul Durazzoo, Santa Margherita Ligure, Italia

2005 – Ludwig Forum, Aachen, Germania

2004 – Centrul Cultural Talbahnhof, Eschweiler, Germania

2003 – Aula Carolina, Aix-la-Chapelle, Aachen, Germania

2002 – Expoziţie dedicată aderării României la NATO, Cartierul General al NATO, Bruxelles

2002 – Sediul Lojei masonice din Köln, Germania

2001 – Galeria “Abbaye de Forest”, Bruxelles

2001 – ABN AMRO, Monte Carlo

2000 – Parlamentul European, Strasbourg

1999 – Francis Poulenc Conservatory, Paris

1999 – Academy of Cooperatives, Köln, Germania

1998 – Galeria Amaga, Milano

1997 – Parlamentul European, Strasbourg

1996 – Forum Artis Museumo, Montese, Italia

1996 – Sala Încoronării, Palatul Imperial, Primăria din Aachen, Germania

1996 – Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti

1996 – Castelul Libermé, Eupen, Belgia

1994 Galeria AGIT, Aachen, Germania

1993 – Galeria “La Tour des Cardinaux”, Avignon, Franța

1992 – Castelul Burg Rode, Herzogenrath, Germania

1991 – Galeria Philipp, Aachen, Germania

1990 – Galeria “La Tour des Cardinaux”, Avignon, Franța

1988 – Sediul Deutsche Bank, Haga

1987 – Primăria din Remagen, Germania

1987 – Castelul Burg Rode, Herzogenrath, Germania

1986 – Castelul Neersen din Willich, Germania

1986 – Galeria Pudroski-Dorotheum, Viena

1985 – Galeria Adriana Schmidt, Stuttgart, Germania

1985 – Galeria Dominique de la Fournière, Beaune, Franța

1984 – Galeria 20, Cannes, Franța

1983 – Galeria Garance, Paris

1982 – Galeria Eppendorf, Hamburg

1981 – Galeria Sabock, Koln

1981 – La Nuova Dimensione Della Luce, Galeria Il Castello, Milano

1980 – Galeria de artă a Municipiului București

1979 – Galeria “Kunsthäusle”, Singen

1976 – Muzeul municipiului, Târgu-Jiu

1975 – Galeria Eforie, București

1972 – Musée 2000, Luxemburg

Opere in muzee importante:

– Muzeul Naţional de Artă București

– Muzeul Casei Regale a Iordaniei

– Muzeul Casei Regale a Olandei

– Ludwig Forum pentru Artă Internaţională, Aachen, Germania

– Muzeul Ludwig pentru Artă Internațională, Beijing

– Muzeul de Artă – Cluj-Napoca, România

– Muzeul de Artă din Craiova, România

– Muzeul Municipiului Târgu Jiu, România

– Musée 2000, Luxembourg

Măiastra

Muzica sferelor

Amfiteatrul speranței

Quantum

Sat german

Mare Nostrum

Guten morgen, Aachen!

Pescăruși

Vox Maris

Și lumina învinse întunericul …

Izvor

Grădina reginei Maria de la Balcic

Strada în Bruxelles

Consens.Verständigung

Pace

Tags: , , ,


About the Author



Back to Top ↑