Eveniment editorial: Cătălin Davidescu, ARTitudini. studii/interpretări/cronici/recenzii/interviuri/ 1981-2013

Marius Tița

În general, nu îmi plac cărțile ce adună articolele publicate în periodice, în anumite vremuri. Sunt un adept al actualității, deși nu arunc niciun ziar până nu îl răsfoiesc să văd tot ce conține. Și asta se poate întâmpla la zile bune de la apariție, când informația este deja detaliată și pe la alte medii. Volumul lui Cătălin Davidescu, însă, m-a captivat fără rezerve. Găsesc multe motive, poate că am îmbătrânit, și o iau mai ușor, poate că vremurile nu mai sunt așa rapide, și avem timp și de permanențe. Sau poate volumul însuși este astfel conceput încât să nu fie tributar momentului apariției. Dimpotrivă, curge perfect logic, iar cronologia vine să ajute. Și mai este și scrierea lui Cătălin Davidescu, mărturisirea pe care o pune în evocare, observația atentă și dezvăluirea decentă, înnobilantă, pe care o pune în portretele sale.

Pe multe alocuri, îmi recunosc subiectivitatea apartenenței cu cele mai frumoase amintiri, din cele mai frumoase vremuri, la spațiul cultural craiovean, mai ales la cel plastic. La Craiova am văzut primele expoziții și am rătăcit, ca un copil pierdut în tezaur, prin fenomenalul Muzeu de Artă de acolo, casa Dini Mihail. Acolo am mers cu nesaț la cursurile Școlii Populare de Artă, la Domn Profesorul Gabriel Bratu, acolo am avut prima expoziție, de caricatură, cât se poate de serioasă, în clasa a Xl-a, în sala profesioniștilor de lângă Buzeștiul unde le învățai pe toate cele 12 clase. Poate că ar trebui să mai scriu ceva și despre autor și volumul său, ARTitudini. studii/interpretări/cronici/recenzii/interviuri/ 1981-2013 dar mărturisirea aceasta suprapersonală vine să pună un accent clad pe scrierea lui Cătălin Davidescu din numitul volum. Pentru că acum putem înțelege de ce sorb cuvintele despre caricaturistul și omul de mare talent și spirit Gabriel Bratu, care m-a dezvăluit, la radio, la oră de vârf, la toți prietenii mei, artiștii, că nu am dat mereu din gură ci am gustat și din simeză, sau Victor Pârlac, Eustațiu Gregorian și George Vlăescu, din aceleași vremuri în care înveți ce înseamnă datoria față de artă, legendarul Ilie Marineanu, excentricul Mihai Trifan, exoticul Mircea Novac, regretatul Sorin Novac, năbădăioșii tineri Silviu Bârsanu, Norian Paicu, Daniel Răgușitu, Grigorian Rusu, cel plecat spre a fi respectat și apreciat în America, omagiat cu o expoziție din donația sa de la Muzeul de artă din Râmnicu Vâlcea.

Marius Tița, Cumințenia pământului și Cătălin Davidescu sau Trei olteni vestiți

Este fals să credem că volumul lui Cătălin Davidescu este un fel de jurnal cu prieteni. Este, în carte, multă viață artistică oltenească, cu oameni dar și evenimente, este multă istorie a artelor de dincolo de Olt, cu evocări și scoateri din uitare pe care nimeni nu le-a făcut sau nu putea să le facă. Să citim despre Julieta Orășanu, despre Maria Fratoștițeanu-Billek, despre C. S. Nicolăescu-Plopșor și I. D. Sârbu. Și despre născuții în Craiova Corneliu Baba și Ion Țuculescu, în care Davidescu este specialist.

Și mai sunt vești și povești, ba chiar și interviuri, despre contemporani sau capitole din arta românească, oameni care au trecut și opere care au rămas, mai bine de trei decenii de artă în cronici ce au văzut deja lumina tiparului, mai ales în Ramuri, revista craioveană de cultură, dar și în Arta, România liberă, Mozaicul oltean și el, sau, chiar inedite.