Published on June 19th, 2021 | by Marius
0Gheorghe Miron
Gheorghe Miron este gălățean dintotdeauna și pentru totdeauna. Acolo s-a întors după studiile cu meșteri profesori și s-a dedicat destinului său, arta plastică, pictând-o și desenând-o în cele mai mici detalii. Arta sa nu este o punere în oglindă a lumilor existent-vizibile pentru că fiecare cadrul alcătuit de pictor este o metaforă, o poemă, uneori plină de sarcasm, alteori de tandrețe, poate fi și o închinăciune, o evocare, o promisiune.
Când le privești înșiruite, a simeză, pânzele lui Gheorghe Miron se însuflețesc. Domnițele-zâne chicotesc aruncând petale de flori, autoportretul satir-izat rânjește sardonic, pădurea foșnește din fiecare frunză iar florile, florile înfloresc. Magia ce se petrece izbucnește din penelul ca o baghetă fermecată mânuită de un mag hirsut, cu ochi iscoditori de mare nesfârșită. Profanul spectator se duce vrăjit cât mai aproape de spațiul pictural parcă vrând să intre prin această poartă dinamică și vibrantă de culori vii ce par a se mișca iscând imagini. (Marius Tița)
Născut la 12 aprilie 1958, în Galați
1982 – Artă monumentală și restaurare, clasa profesor Rodica Lazăr, Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” – București
Din 1990 – muzeograf, Muzeul de Artă Vizuală Galați
Din 1991 – membru Uniunea Artiștilor Plastici din România
E-mail: gheorghe.miron58@yahoo.com
Portret de Ana Maria Cocoș
Expoziții personale:
2018 – ”Pentru tine”, pictură-grafică, Galeria de Artă “Nicolae Mantu” – Galați
Doi prieteni, Gheorghe Miron și Dan Basarab Nanu, managerul Muzeului de Artă Vizuală Galați
2015 – Muzeul de Artă Vizuala Galați
2013 – Galeria de Artă a UAP – Brăila
2013 – Galeria de Artă “Gheorghe Petrașcu”, Tecuci
2012 – Muzeul de Artă Constanța
2011 – Centrul Internațional de Cultură “George Apostu”, Bacău
2010 – Palatul Parlamentului, Sala “Constantin Brâncuși”, București
2009 – Galeria de Artă, Piatra Neamț
2008 – Muzeul de Artă Vizuală Galați
2007 – Galeria de Artă, Târgu Jiu
2006 – Galeria de Artă, Ploiești
2006 – ”Contrast”, Muzeul de Artă Vizuală Galați
1998 – Katovice, Polonia
1995, 1987, 1985 – Galeria de Artă “Nicolae Mantu” – Galați
Expoziții de grup:
2020 – Bienala Națională de Artă “Camil Ressu”, Muzeul de Artă Vizuala Galați, nominalizat pentru Secțiunea Pictură
2019 – Muzeul de Artă “Ion Ionescu-Quintus” , 4 Art , Ploiești
2020, 2018 – “Saloanele Moldovei”, Bacău – Chișinău, nominalizat pentru premiu
2017 – ”În oglindă” Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, București
2017 – ”În oglindă”, Muzeul de Artă “Ion Ionescu-Quintus” Ploiești
2017 – Expoziția taberei de pictură Pro Boholț, ediția a V-a
2016 – Viena, Austia
2020, 2018, 2016, 2014 – Bienala Internationala de Artă “Ion Andreescu”, Buzău. Premiul Primăriei Municipiului Buzău, în 2014
2021, 2019, 2017, 2013 – Salonul de Plastică Mică, Brăila
2015 – Expoziția taberei de pictură Pro Boholț, ediția a III-a
2015 – ”Plasticieni la Dunărea de Jos/Künstler aus der unteren Donau”, Ziua Internațională a Dunării/Internationaler Donautag, Muzeul de Artă Vizuală Galați
2014 – „In activitas”, Muzeul de Artă Vizuală Galați
2013 – ”Accente plastice”, Muzeul de Artă Vizuală Galați
2012 – ”8 muzeografi-plasticieni”, Muzeul de Artă Vizuală Galați
2011 – Salonul National de Desen, Muzeul de Artă Vizuală Galați
2007 – Bienala de Artă “Lascăr Vorel”, Piatra Neamț, Premiul pentru grafică
2006 – Salonul Național de Artă, București
2006 – Concursul de artă “Nicolae Tonitza”, Bârlad, Premiul pentru grafică
2005 – Muzeul de Artă Vizuală Galați
2005 – “7+7”, Muzeul de Artă “Ion Ionescu-Quintus”, Ploiești
2004 – Centrul Cultural Român, Budapesta, Ungaria
2003 – Centrul Cultural Român, Veneția, Italia
2001 – Salonul Național de Artă, Romexpo, București
1998 – Galeria de Artă ”Cupola”, Iași
1997 – Centrul Cultural Roman, Paris, Franța
1997 – “Grupul AXA”, Muzeul de Artă Constanța
1996 – Padova, Italia
2000, 1999, 1998, 1997, 1996, 1995 – Muzeul de Artă Vizuală Galați, “Grupul AXA”
Lucrări în colecții de stat și particulare din România, Grecia, Italia, SUA, Austria, Franța, Rusia, Australia.