Infoagenda

Published on July 23rd, 2014 | by

0

MUZEUL MUNICIPIULUI BUCURESTI – Ateliere pentru copii şi prezentări de carte

Ateliere pentru copii şi prezentări de carte la Salonul BD: “Poveşti din Bucureşti în benzi desenate”

“Poveştile din Bucureşti în Benzi Desenate”, îşi continuă activităţile la palatal Suţu, cu noi ateliere pentru copii şi prezentări de carte.
Joi 24 iulie, de la ora 11:00, Atelierul de istoria arhitecturii Bucureştene îl are ca invitat pe urbanistul drd. Andrei Răzvan Voinea, care va vedea ce părere au copiii despre casa, școala, cartierul și orașul lor.
Vineri 25 iulie de la ora 19:00, Octav Ungureanu va prezenta albumul de benzi desenate “Zobb, un extraterestru în Bucureşti”, aventurile unui extraterestru aterizat în mijlocul Bucureştiului, o cronică amuzantă a realităţilor cotidiene. Cele 186 de episoade scrise şi desenate de Octav Ungureanu, au fost publicate săptămânal, timp de 4 ani, în revista Şapte Seri, iar acum sunt prinse într-un album de buzunar cu coperţi duble.
Sâmbata 26 iulie de la ora 11:00, la Atelierul de benzi desenate, artistul Alin Ivan îi va invita pe copii la o călătorie în lumea personajului său, Vlady.
Înscrierile la ateliere se fac la adresele:
Atelierul de istoria arhitecturii Bucureştene – asociatiaistoriaartei@gmail.com
Atelierul de benzi desenate – relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro
Taxa de participare este de 10 ron.

Următoarele evenimente în cadrul Salonului BD: “Poveşti din Bucureşti în benzi desenate” la palatal Suţu:
Joi, 31 iulie de la ora 11:00, Atelier de istoria arhitecturii Bucureştene
Vineri, 1 august la ora 19:00, lansare de carte: “Dacia Preistorică Ilustrată”, de Mihai Ionuţ Grăjdeanu
Sâmbătă, 2 august de la ora 11:00, Atelier de benzi desenate cu Mihai Ionuţ Grăjdeanu
Joi, 7 august de la ora 11:00, Atelier de istoria arhitecturii Bucureştene
Vineri, 8 august ora 19:00, Alin Ivan prezintă personajul Vlady la Bucureşti
Sâmbătă, 9 august de la ora 11:00, Atelier de benzi desenate cu Alin Ivan
Duminică, 10 august: Finisaj

Tags: , , , , , , , , , , , ,


About the Author



Back to Top ↑