Eveniment
Published on April 26th, 2015 | by Marius
0Noaptea Albă a Galeriilor – 2015, o fotoviziune personală
ALANDALA, exo-performance și intro-pictură de Nora Cupcencu
Pericol de viață
Cristina Tița
Totul a fost foarte clar, foarte explicit. Și numele expoziției, și detaliile despre cum se ajunge la galerie, și informația despre poarta colorată, ca să nu existe confuzii. Doar “Alandala” te punea puțin pe gânduri.
“Când visele ucid căluții de mare” este o expoziție la care n-ai cum să te aștepți. Nici chiar dacă o cunoști pe Nora Cupcencu. Sau mai ales dacă o cunoști. În pânzele ei este respirație și inspirație, este aer tras adânc în piept, cât să-ți faci curaj și să mergi mai departe. Este joacă, este râs sincer, din toată inima, și dramă și speranță, într-un cuvânt – viață.
Și pentru că nu erau de ajuns culoarea și mesajele adeseori explicite din lucrări, cuvintele ajutând pictura să prindă viață, expoziția a fost fericit însoțită de performance-ul regizat de Iulian Gliță. Scena în aer liber, ca o apă cu avertismentul “Pericol de înec” pe mal, a fost admirabil completată de un pom încă în floare, ale cărui petale au susținut prestația actorilor, și de o lună ireală, răsărită la timp peste cartier și întâmplarea artistică.
Sper ca participarea Galeriei “Alandala” la Noaptea Galeriilor să reprezinte încă o ieșire în lume în haine de gală, iar prima expoziție personală a Norei Cupcencu să devină o amintire destul de puternică încât să o regăsim în viitoarele pânze.
Marius Tița, Nora Cupcencu, Cristina Tița
DIMIȘCA ART Gallery,
revedere cu Silvana Dulamă și cu Outsider Art
Marius Tița, Silvana Dulamă
418 GALLERY, pictură de MARIA MANEA BORDEANU
Mihnea Tița, Cristina Tița, Ecaterina Dinulescu, Marius Tița
ARTMARK,
lecție de colecție
Sculptură de Sabin Bălașa!
GALATECA, altceva, altfel
Tezaurul de la GALERIILE BMR
Cristina Tița și pictură de Bogdan Mihai Radu
Bogdan Mihai Radu, Rodica Benintendi
Pictură de Liviu Mihai
Pictură de Adrian Laie