Eveniment

Published on iunie 5th, 2022 | by Marius

0

Serafimi, cu Florian Mihăilescu și Nicu Dumitrescu. Sau jocul de-a sticla, metalul, pânza și hârtia

Biblioteca Metropolitană București găzduiește începând cu data de 9 iunie 2022, la Artoteca, expoziția artiștilor plastici Florian Mihăilescu și Nicu Dumitrescu, ambii membri ai Filialei de Artă
Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Expoziția este curatoriată de doamna Carmen Olteanu și de reputatul critic de artă Radu George Serafim. Cuvântul de deschidere va fi susținut de criticul de artă dr. Marius Tița.
Expoziția „Serafimi” se dorește a fi un frumos dialog între doi artiști prieteni cu preocupări comune, ce aduce în atenția publicului iubitor de artă căutările lor spirituale prin mijloace de transpunere plastică diferite. „Serafimi” este o altfel de expoziție, surprinzătoare atât prin tematica ei, cât și prin abordarea celor doi autori, care este adaptată cerințelor contemporane ale artei românești.

Florian Mihăilescu expune pe simeze o pleiadă de îngeri în lucrări de grafică și pictură, coborâți din trăirile cele mai profunde ale autorului prin rafinate caligrafii și transparențe.

Nicu Dumitrescu expune sculpturi în sticlă și metal, prin mijloace plastice pe care le stăpânește și le însuflețește

Într-o lume în care oamenii sunt tot mai aproape de Dumnezeu, conștientizându-I prezența în toate lucrurile și valorile, voi încerca să aduc în fața privitorului prezența „mijlocitorilor” pe care-i avem către lumea cea cerească, creată după frumoasa înțelepciune a lui Dumnezeu. Demersul
artistic propus este o sinceră intenție de-a reprezenta cele zugrăvite mai sus: iubirea, romantismul pierdut al gnosticilor, spiritualitatea, misticul și apropierea de desăvârșita Creație a lui Dumnezeu
.” Florian Mihăilescu

Despre Nicu Dumitrescu am putea spune că desenează, colorat, translucid și cu transparențe, folosind sticla modelată și metalul adus în contururi potrivite. Totul este o metaforă, de la titlul lucrării, care se află în centrul discuției, la construcția subtilă și mereu reținută, pentru a genera impactul spiritual definitoriu. Spirit viu și dinamic, artistul are multe de spus dar în creația sa plastică cedează tribuna materialului spiritualizat, în formule filosofice și expresive.” Marius Tița


About the Author



Back to Top ↑