Reportaj
Published on October 12th, 2014 | by Marius
0Tot mai aproape – Muzeul Kröller-Müller
Cristina Tiţa
Informaţia care îţi sare în ochi este că Muzeul Kröller-Müller deţine cea de-a doua colecţie ca număr de lucrări semnate de Van Gogh, după cea aparţinând Muzeului Van Gogh din Amsterdam, locul în care nefericitul pictor nici măcar n-a visat să ajungă. Dar ce însemnătate pot avea cifrele când vorbim despre pictură şi sentimentele, senzaţiile pe care ni le provoacă.
Şi atunci, să dăm drumul poveştilor. Să începem cu doamna Helene Müller, căsătorită cu domnul Anton Kröller. Anii 1900 se apropiau, industria siderurgică se dezvolta iar afacerile prosperau. Copiii creşteau, şi ideile noi pătrundeau ca apărute de nicăieri. Aşa că lecţiile de pictură nu aveau cum să strice. Dar ele au adus ceva mai important chiar decât cultivarea unui posibil talent, doamna Kröller-Müller a întâlnit un profesor de desen care i-a deschis gustul şi i-a îndrumat paşii spre cumpărat şi colecţionat opere de artă. Cu ajutorul sfătuitorului ei, H.P. Bremmer, au fost adunate peste 11.500 lucrări având semnături celebre, Van Gogh, dar şi Seurat, Picasso, Léger, Mondrian, de Chirico sau chiar Brâncuşi. În timp, şi arhitectul Henry van de Velde a dat o mână de ajutor la configurarea colecţiei. Adeseori în compania cuplului Kröller-Müller, uneori şi singur, dar la ordinul familiei, acesta participa la licitaţii naţionale şi internaţionale, vizita ateliere, dar şi negustori de artă, căutând opere ce s-ar fi potrivit colecţiei, întregind-o.
La început a fost doar o nebunie probabil, au fost cumpărate câteva lucrări de Van Gogh cu 1.500 de franci. Mulţi–puţini, banii au adus în casă ceva care s-a dovedit chiar mai important decât lecţiile de pictură luate de copii. Prima pictură achiziţionată a fost „Peisaj cu tren” de Paul Gabriel. Au urmat alte şi alte achiziţii, an după an, din ce în ce mai multe, din ce în ce mai valoroase, semn că afacerile prosperau şi gustul pentru pictură devenea atât de important încât nu merita să trăieşti fără el. „Scandalul” de Georges Seurat reprezintă ultima operă care a contat.
A existat un an de cumpănă, când pentru vreo 70 de desene s-a cerut o sumă atât de mare încât doamna a ezitat. Atât de tare încât cel care i-a dat curaj a fost soţul Anton Kröller. Şi lucrările nu s-au risipit.
Deschis încă din anul 1938 şi având-o ca directoare timp de un an pe însăşi iniţiatoarea sa, aflat într-un parc naţional cu nume aproape de nepronunţat pentru străini – De Hoge Veluwe -, având 330.000 de vizitatori în anul trecut, mulţi dintre ei nici măcar hazardându-se să pronunţe numele parcului!, Muzeul Kröller-Müller este înconjurat şi de o grădină cu sculpturi atât de valoroase încât numai ele ar fi de ajuns să merite efortul să te abaţi de pe autostradă.
Dincolo de comori, de noile pavilioane care protejează sculpturi monumentale, dar prea valoroase să stea sub cerul liber, rămâne ideea vizionară a unor oameni obişnuiţi care într-un anumit moment al vieţii lor au avut revelaţia că nu pot trăi fără pictura lui Van Gogh şi care încă îşi împart cu noi bucuria.
Brâncuși la Muzeul Kröller-Müller
Vincent van Gogh
Piet Mondrian
Jardin d’émail de Jean Dubuffet
Parcul sculpturilor
http://www.bursa.ro/kr%C3%B6ller-m%C3%BCller-sau-cum-lucreaza-pasiunea-pentru-arta-242922&s=print&sr=articol&id_articol=242922.html