Published on noiembrie 2nd, 2020 | by Marius
0YES! Zeița toamnei, fotografie de Ovidiu Ungureanu
Marius Tița
Se spune că primăvara a fost deosebit de frumoasă. Nu știu, nu am văzut-o, poate doar vag, de la geamuri, de mașină sau de la etajul 8. Toamna este mereu mai frumoasă, cel puțin mai colorată. Toamna o vedem, acum, cu disperare dar și cu încredere că nu au dispărut culorile. Deși, niciodată toamna nu fu mai îngrijorată.
Nu vă luați după artiști, ei sunt visători, ni se tot spune. Nu îmi spuneți asta toamna, că vă mânjesc cu aurul culorile de miere și vă tăvălesc prin frunze de incredibile culori și vă pun model la pictori și fotografi.
Eu mă iau după Ovidiu Ungureanu, un pictor care lucrează în aparat de fotografiat. Și este și născut la început de octombrie, când, cu încetinitorul, explodează culorile de toamnă. Face niște compoziții de zici că toată lumea este un studiou și este și înțeles cu toamna, care îi spune cu dimineața în cap care va fi culoare zilei.
Desigur, rolul esențial în imaginea fotografică pe care o aplaudăm de această dată îi revine Anastasiei, cea mai minunată realizare a lui Ovidiu și a lui Ildiko.
(Avertisment! Dragi copii, nenea Marius știe că e greșit gramatical și logic să spui ”cea mai minunată” dar nu pot să spun altfel când este vorba despre voi.)
Ca argument aduc o fotografie în care blănoșii prieteni sunt interesați mai degrabă de o tură prin frunze colorate decât să îl privească pe artistul fotograf Ovidiu Ungureanu, din cealaltă parte a obiectivului.
Și nu numai ei știu că Ovidiu Ungureanu este un reputat artist fotograf, stabilit în Bacău, creator al fenomenului Cromatique, și un prestigios manager cultural, cu multe inițiative de excepție transpuse în viață, printre care și o tabără de artă plastică în legendarul Tescani.