Infoagenda invitatie

Published on January 20th, 2015 | by Marius

0

Expoziția BRADUL de Elena Murariu

           invitatie                  afis.2

BRADUL

Expoziţia „Bradul” va încheia seria expoziţiilor dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni cu prilejul tricentenarului martiriului acestora. Prin plasarea ei, în mod deliberat, la începutul noului an, 2015, încerc sa subliniez faptul că slăvirea şi cinstirea Brâncovenilor, repere culturale si spirituale ale neamului romanesc, este un proces ce-şi urmează calea firească spre desăvârşire.

Ţin să amintesc faptul că, proiectul personal pe care l-am dedicat Sfinţilor Brâncoveni a fost iniţiat cu doua decenii în urmă şi se numără printre preocupările mele constante.

Unul dintre simbolurile pe care le-am integrat în iconografia Sfintilor Brâncoveni este bradul, arbore emblematic al spaţiului românesc. Bradul are semnificaţii multiple făcând trimitere la viaţă, moarte, verticalitate, demnitate, dârzenie si înalţare spirituală.

În această expoziţie sunt reunite, cu precădere, lucrări din lemn sculptat şi pictat, câteva piese de grafică, fotografii şi, desigur, brazi vii si foşti brazi de Crăciun. Aceşti brazi de Crăciun, care nu mai au podoabe, care si-au încheiat menirea, ieşiţi din ritual, au adus până de curând bucurie şi mireasmă de cetină în casele oamenilor iar acum, în loc sa fie aruncaţi la gunoi, sunt aduşi să ne bucure şi în acelasi timp să ne tulbure, creând emoţie artistică într-un eveniment cultural. Asocierea registrului artei sacre cu cel al obiceiurilor de Crăciun, prin simbolul bradului, vine să întarească simbolistica artistică a proiectului dedicat Brâncovenilor dar, în acelaşi timp, ne provoacă sa medităm la nestatornicia şi perisabilitatea lucrurilor, sentimentelor, evenimentelor dar şi la ideile de ciclicitate a fenomenelor şi, nu în ultimul rând, la nevoia de repere fundamentale care ne ajută să ne găsim traiectoria în aceasta lume atât se schimbatoare.

a

Elena Murariu s-a născut în 1963 la Zvoriştea, judeţul Suceava. A studiat la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, promoţia 1987 şi s-a specializat în restaurare pictură murală la ICCROM, Roma. Lucreaza ca restaurator de pictură murală în domeniul monumentelor istorice. Activitatea sa artistică s-a concretizat în lucrări de artă sacră de tradiţie bizantină. Mai multe premii şi distincţii au consacrat recunoaşterea valorii lucrărilor sale din domeniul restaurării cât şi a celor din domeniul artei sacre. Lucrările dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni sunt rodul unui proiect amplu ce se desfăşoară pe parcursul a mai mult de două decenii, fiind expuse în cadrul unor expoziţii personale la Arad, Bucureşti, Iaşi, New York, Paris, Barcelona şi Atena.

b c

e f

Tags: , ,


About the Author



Back to Top ↑