Published on octombrie 20th, 2014 | by Marius
0Autumnal, adjectiv, pictură la Galeriile BMR
Chemare veche, de toamnă
Marius Tița
O expoziţie de grup, în care să aduni gânduri, sentimente şi sensibilităţi din cele mai complexe şi diferite, este o întreprindere tare complicată. Şi de aceea organizatorul este cel care, ca un dirijor urcat pe podiumul din faţa orchestrei, dă ritmul, intensitatea, înălţimea şi reverberaţia acestei înfăptuiri artistice.
Povestea se complică atunci când participanţii sunt artişti în plină fervoare, care îşi construiesc din plin concepţia artistică pe care o prezintă informului public. Iar când elementul comun este toamna, atunci sunt aruncate în nebuna scenă culorile cele mai intense, propunerile cele mai îndrăzneţe, accentele cele mai vizibile.
Toamna este momentul în care pictorilor trebuie să li se interzică accesul în ateliere, să fie aruncaţi în parcuri şi păduri, trimişi să adune nectarul culorilor din inegalabila natură. Acolo, unic, irepetabil, incredibil, se află pământurile, florile şi cerurile din care izvoresc culorile. În natură, minunea lui Dumnezeu, se află toate vibraţiile cromatice, toată lumina, tot soarele şi toate umbrele care definesc fiinţa capabilă de creaţie.
Tot acolo, în cea mai frumoasă natură, se nasc, copilăresc şi se educă receptorii, publicul, admiratorii, iubitorii, prietenii, şi chiar cumpărătorii, toţi cei care sunt aşteptaţi să se bucure de artă şi de expoziţia Autumnal, adjectiv de la Galeriile BMR, din această toamnă veche, bucureşteană.